MEMORIA ZILEI :  JOHN STEINBECK

                                        ( 27 februarie 1902 - 20 decembrie 1968)

                      John Earnest Steinbeck(n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968,
 New York)  a fost un scriitor american al mijlocului secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru
Literatură în anul 1962. El este cunoscut pentru romanul cu care a câștigat Premiul Pulitzer, Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni (1937).  John Steinbeck a fost autorul a douăzecișișapte de cărți, acestea incluzând șaiprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri. Primul său succes a fost Cartierul Tortilla (1935),apoi scrie o serie de lucrări scurte , urmate de adevărata sa capodoperă , Fructele mâniei.
             Vă recomand să citiți Perla de John Steinbeck , " Steinbeck într-o formă de zile mari"
(New York Times):" În oraș se spune povestea perlei uriașe - cum a fost ea găsită și cum a fost pierdută. Se povestește despre Kino, pescarul, și despre nevasta lui, Juana, și despre pruncul lor Coyotito. [...] Dacă această poveste este o parabolă, atunci poate că fiecare îi va afla un tâlc și își va citi în ea propria viață. Oricum, în oraș se povestețte că ..." Vrei  continuarea? Vino și împrumută cartea de la bibliotecă!

     Bibliografie

• Cup of Gold (Cupa de aur) (1929)
• The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului) (1932)
• The Red Pony (Poneiul roșu) (1933)
• To a God Unknown (Către un zeu necunoscut) (1933)
• Tortilla Flat (Cartierul Tortilla) (1935)
• In Dubious Battle (Nehotărâții sorți ai bătăliei) (1936)
• Of Mice and Men (Oameni și șoareci) (1937)
• The Grapes of Wrath (Fructele mâniei) (1939)
• Sea of Cortez (Marea lui Cortez) (1941)
• Cannery Row (Strada Sardinelor) (1945)
• The Pearl (Perla) (1947)
• The Wayward Bus (Autobuzul capricios) (1947)
• Log from the Sea of Cortez (1951)
• East of Eden (La răsărit de Eden) (1952)
• Sweet Thursday (Joia dulce) (1954)
• The Short Reign of Pippin IV (Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea) (1957)
• Once There Was A War (1958)
• The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre) (1961
• Travels with Charley in Search of America (Eu și Charley descoperim America) (1962)
• America and Americans (1966)
• Journal of a Novel: The East of Eden Letters (Jurnalul unui roman, scrisori despre "La răsărit de Eden") (1969)
• Viva Zapata! the Original Screenplay (1975)
• The Acts of King Arthur and His Noble Knights (1976)
• Working Days: The Journals of the Grapes of Wrath 1938–1941 (1989)

Scenarii de film

• 1941 - The Forgotten Village (film documentar)
• 1943 - Lifeboat - regia: Alfred Hitchcock
• 1947 - The Pearl – regia: Emilio Fernández
• 1949 - The Red Pony – regia: Lewis Milestone
• 1952 - Viva Zapata! - regia: Elia Kazan
• 1952 - O’Henry’s Full House

Traduceri in limba română

• Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea, Editura Curtea Veche, 2004, ISBN 973-669-035-0
• Fructele mâniei, Editura RAO, 2004, ISBN 973-576-764-3
• La răsărit de Eden, Editura Polirom, 2005, ISBN 973-681-829-2
• Șoareci și oameni, Editura RAO, 2005, ISBN 973-576-765-1
• Cartierul Tortilla, Editura RAO, 2006, ISBN 978-973-103-069-2
• Pășunile Raiului, Editura RAO, 2006, ISBN 978-973-576-931-4
• Nopți fără lună, Editura RAO, 2007, ISBN 978-973-103-291-7
• Perla, Editura RAO, 2009, ISBN 973-103-960-2
• Iarna vrajbei noastre), Editura Polirom, 2010, ISBN 973-681-583-8
• Călătorii cu Charley, Editura RAO, 2010, ISBN 978-606-825-152-3
• Joia dulce, Editura RAO, 2010, ISBN 978-606-825-153-0
• Jurnal rusesc, Editura RAO, 2010, ISBN 978-973-540-192-4
• Strada sardinelor, Editura Polirom, 2010, ISBN 978-973-46-1801-9
• Către un zeu necunoscut, Editura Polirom, 2011, ISBN 978-973-46-1934-4
• Nehotărâții sorți ai bătăliei, Editura Polirom, 2012, ISBN 978-973-46-2585-7

                  DRAGOBETELE SARUTA  FETELE !

         La 24 februarie, in ziua candBiserica Ortodoxa sarbatoresteAflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

 Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".

Etimologia cuvantului Dragobete

Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - tap si bete - picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

            Conform creștinordodox.ro, în lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea ca păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor, spune profesorul Ion Ghinoiu. Se adună flori de primăvară În dimineaţa zilei de 24 februarie, tinerii ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strîngeau în braţe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sanziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Exista credinţa că cele care nu faceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele sărută fetele!". Din zăpada netopită până la Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Dragobetele trebuia ţinut cu orice preţ: dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. Cine aude pupăza va fi harnic În credinţa populară, pentru 24 februarie, s-au înrădăcinat o serie de superstiţii care sunt păstrate cu sfinţenie. De Dragobete nu se lucrează pentru că e rău de pocituri şi lovituri. •    Dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara va fi lungă şi frumoasă; •    Cine va auzi pupăza în ziua de Dragobete, va fi harnic tot anul; •    În această zi, de Dragobete, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, în schimb se face curaţenie pentru ca zilele ce vor urma sa aibă spor în toate; •    Dacă până la Dragobete nu a fost brumă, atunci nici nu va mai fi curând.

  Surse : Ghinoiu,Ion  Obiceiuri populare de peste ani / Dictionar.  București  :  Editura Fundației Culturale Române,                           2013.

                p. 65-66

                adev.ro/n1hnby

NICHITA - UN MARE POET INTR-O ISTORIE IMPOSIBILA

Nichita Stănescu, biografie (1933 - 1983)

Nichita Stănescu, poet român

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul “Sf. Petru şi Pavel”, devenit “Mihai Viteazul”din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului "O viziune a sentimentelor". Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă .

Nichita şi-a adunat poeziile sale “băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte,“fără mamă, fără tată”, într-un volum numit "Argotice"— cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.

Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu publică la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii "Un pământ numit România". Este numit redactor-şef adjunct al revistei "Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la "România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban. Publică două noi volume de poezii: "Belgradul în cinci prieteni" şi "Măreţia frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

Un an mai târziu obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la "România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.

La 4 martie 1977 poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.

În 1978 publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul "Mihai Eminescu” al Academiei Române.

În august 1981 are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni. După ce este externat ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.

În timpul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.

Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: "Respir, doctore, respir”.

A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).

Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea“Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

"Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut ..."

(Eugen Simion)

Nichita Stănescu

Poet

Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Wikipedia

Născut: 31 martie 1933, Ploiești

Decedat: 13 decembrie 1983, București

Înhumare: Cimitirul Bellu, Regiunea de dezvoltare București-Ilfov

Cărți: Wheel with a Single Spoke: And Other Poems, mai multe

Părinţi: Nicolae Hristea Stănescu, Tatiana Cereaciuchin

Soții: Todorița Tărâță (căs. 1982–1983), Doina Ciurea (căs. 1962–1972), Magdalena Petrescu (căs. 1952–1953)

  Bibliografie (surse):

1. Eugen Simion, Antologia completă Nichita Stănescu - Opere, Prefaţă, ed.2002;
2. Mircea Bârsilă, Introducere în poetica lui Nichita Stănescu, Piteşti, Editura Paralela 45, ed.2006;
3. www.romanianvoice.com;
4. www.ro.wikipedia.org;
5. Limba și literatura română, aprecieri critice.

                                Programul Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!

          In cadrul Programului Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!, ieri - 28.11.2016, pragul bibliotecii a fost trecut de cei mai mici „învățăcei”, adică clasele pregătitoare de la  Liceul „Hercules” Băile Herculane. Micuții au fost însoțiți de d-na prof. Adriana Laitin și 

d-ra prof. Mirela Bolbotină.

                      Au descoperit biblioteca, au aflat care este rostul ei și cum pot împrumuta cărți după ce vor învăța să citească, dar până atunci au beneficiat de dotările Biblionet-ului și au ascultat și vizionat povești, au cântat și au răsfoit cărți de povești cu imagini în relief.

 Programul Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!
         


               Azi, 25 noiembrie 2016, o nouă zi din  Programul Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!  A fost rândul celor din clasa a III-a A, coordonator prof. Alexa Gaita  să se informeze și să se documenteze despre locul în care s-au născut și își petrec copilăria. Timp de două ore au  ascultat și au vizionat materiale video realizate de  Mihai Zah despre istoricul localității,legendele monumentelor turistice și naturale. La final ne-am amintit și ne-am jucat Fazan și ȚOMAPAN, (dacă nu vă mai amintiți : țări, orașe, mări, ape, plante, animale, nume) motiv pentru care am folosit și dicționarele ca să ne scoată din încurcături, așa am învățat și cum să le folosim.   După o scurta pauză a urmat clasa a III-a B, coordonatoare prof. Anilena Munteanu care au avut acceași tematică.    
               

BAILE HERCULANE - Film de prezentare

MEMORIA CULTURALĂ - MIHAIL SADOVEANU

        (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie1961, Vânători-Neamț)

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada interbelică între forțele politice dedreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al luiCarol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării.

A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.^[2] A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

Sursa - Wikipedia

,,Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul "Luceafărului", Eminescu, şi pe cel al "Baladei pentru vioară", Porumbescu.,,

Cealaltă față a lui Sadoveanu

http://www.evz.ro/ceahlaul-literaturii-a-condamnat-oameni-la-moarte.html