DISCOVER HERCULANE with a Tourist Guide

COMEMORARE MIHAI EMINESCU 

Astăzi se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu 15 iunie 2014,  de Corina Zorzor                                                      Mihai Eminescu s-a născut şi a murit într-o zi de 15 - ianuarie 1850, respectiv iunie 1889 În urmă cu 125 de ani, pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu se stingea din viaţă la Bucureşti, la doar 39 de ani, şi era înmormântat, la două zile după deces, la Cimitirul Bellu. Totodată, anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 164 de ani de la naşterea poetului. Încă din februarie 1889, poetul Mihai Eminescu era internat la Spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Şuţu l-au examinat pe Mihai Eminescu, pe 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “Dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”. În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. Pe 17 iunie, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Capitală. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Citeste mai mult: adev.ro/n77agn


Mihai Eminescu

---

Nu voi mormânt bogat 

Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.

În liniştea serii
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,

Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci -

Şi murmură-ntruna
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.

Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.

Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag

Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.

Pharrell Williams Happy - We are HAPPY in HERCULANE [ROMANIA]

LA MULȚI ANI, DRAGI COPII!

• “Copilăria este inima tuturor vârstelor.”   Lucian Blaga
• “Copilăria. Singurul paradis pierdut.”   Valeriu Butulescu

• “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.” Eugene Ionesco
• 

• “Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.”    Dostoievski

• “Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor.”  Anonim
• “Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adancurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune.”   Francesco Orestano
• “Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel.”    Petre Salcudeanu
• “Cand nu mai esti copil, ai murit de mult!”   Constanatin Brancusi
• 

Cum au dispărut 10 mari scriitori ... ai umanitatii !!!





1.Eschil
Dacă apocrifele nu ne mint, marele autor de tragedii greceşti ar fi avut parte de un sfârşit cel puţin hilar.  Se spune că Eschil se plimba liniştit prin Sicilia, când a fost lovit fix in moalele capului de o broască ţestoasă căzută din ghearele unui vultur!

2.Christopher Marlowe
Dramaturg englez din perioada elisabetană, Marlowe era un spirit polemic. Pofta de ceartă şi
dragostea pentru alcool i-au adus sfârşitul. Dramaturgul a fost înjunghiat în burtă de un bun amic,
după ce petrecuseră o seară întreagă, adresându-şi la beţie tot felul de insulte!

3.Percy Shelley
Autorul poemului„Prometeu descătuşat” a murit înecat în GolfulSpezia şi a fost incinerat câteva
săptămâni mai târziu, când apele i-au adus trupul la mal. Aparent, nimic neobișnuit. Ceea ce
puţină lume ştie este că trupul lui Shelley a ars, dar  inima… nu. Scriitorul suferea de o boală care a produs calcifierea muşchiului, motiv pentru care acesta a refuzat să ia foc! Inima sa a fost păstrată multă vreme într-un borcan, în biroul soţiei sale, Mary Shelley.

4.Francis Bacon
Băiatul ăsta, scriitor englez de felul lui, era un mare gurmand şi avea convingerea că, dacă umpli
un fazan cu zăpadă, ai toate toate şansele să-i păstrezi carnea proaspătă pentru mai multă vreme.
Aşa că a umblat brambura prin zăpadă o zi întreagă, cu fazanul după el. S-a îmbolnăvit de pneumonie şi, câteva zile mai târziu, a murit!

5.Tennesse Williams
Pe el îl ştiţi probabil din „Pisica pe acoperişul fierbinte” şi „Un tramvai numit dorinţă”, două piese de teatru celebre, ce au dat naştere unor ecranizări cinematografice nu mai puţin celebre. Williams era narcoman, alcoolic şi un fumător înrăit. A trăit 71 de ani, după care a murit înecat. Nu cu apă, nici cu pastile, ci cu capacul de la tubul său de pilule!

6.Edgar Allan Poe
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu Poe. A fost găsit într-o noapte, zăcând semi-conştient pe o 
stradă din Baltimore, îmbrăcat în nişte haine care nu-i aparţineau. A fost dus la spital, dar a murit 7 zile mai târziu. Avea 40 de ani. Era unul dintre cei mai mari poeţi americani.

7.Mark Twain
S-a născut în 1835, odată cu apariţia cometei Halley. Şi a murit în 1910, tot odată cu ea. Pe 21 aprilie, când Halley se afla cel mai aproape de Pământ, Mark Twain a suferit un atac de cord, în urma căruia a murit.

8.Daniel Defoe
Om cu multe datorii, scriitorul american a murit în mod misterios, în timp ce se încerca să se ascundă de nişte cămătari insistenţi. Cotlonul întunecos în care s-a ascuns era foarte strâmt şi lipsit de aerisire, aşa că scriitorul, înţepenit acolo, nu a mai putut ieşi afară şi a murit asfixiat.

9.Virginia Woolf
S-a luptat o viaţă cu depresia şi n-a rezistat decât până la vârsta de 59 de ani. Copleşită de dezastrele produse de către cel de-al doilea Război Mondial şi nemulţumită de întreaga ei operă, Virginia şi-a umplut buzunarele cu pietre şi a intrat în râul Ouse, în care s-a înnecat, de bună voie.

10.Ernest Hemingway
Înainte să moară, Hemingway a avut parte de două evenimente simbolice, cu totul ieşite din comun. Avionul în care se afla, pe timpul unei călătorii în Africa, s-a prăbuşit în junglă. Iar al doilea avion, trimis pe urmele supravieţuitorilor… s-a prăbuşit şi el! Heminguay şi-a petrecut ultimii ani de viaţă suportând nişte dureri crunte. Atunci când efectele celor două accidente aviatice i-au afectat memoria într-atât de mult, încât nu mai era capabil să scrie, a preferat să se împuşte în cap.

De azi, 28 mai 2014 se deschid porțile celui mai respectat Festival de carte: Bookfest - Salonul Internațional de Carte 
                                                           Să  respirăm lectură!

MEMORIA ZILEI  :  TUDOR ARGHEZI

                                     (21 mai 1880 - 14 iulie 1967)

Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.

S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46, numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zăhăr Chitila.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.^[5] Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câstige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentând-ul pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.

Interbelicul

Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.
În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicții și reabilitări

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul va fi „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul

La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 -când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal"- publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească etc...

Premii și distincții

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.

Opere

 

• Cuvinte potrivite, poezii, 1927
• Icoana de lemn, tablete, 1929
• Poarta neagră, tablete, 1930
• Flori de mucigai, poezii, 1931
• Cartea cu jucării, poezii, 1931
• Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
• Ochii Maicii Domnului, 1934
• Cărticica de seară, poezii, 1935
• Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
• Versuri, 1936
• Ce-ai cu mine vântule?, 1937
• Lina, roman, 1942
• Eminescu, studiu critic, 1943
• Versuri alese, 1946
• Bilete de papagal, 1946
• Una sută una poeme, 1947
• Prisaca, 1948, poeme pentru copii
• 1907-Peizaje, 1955
• Pagini din trecut, publicistică, 1955
• Cântare omului, 1955
• Frunze, 1961
• Poeme noi, 1963
• Cadențe, 1964
• Silabe, 1965
• Răzlețe, 1965
• Versuri lungi, 1965
• Ritmuri, 1966
• Litanii, 1967
• Noaptea, 1967
• O Furnică
• Testament             
  
  Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
  Decât un nume adunat pe o carte,
  În seara răzvrătită care vine
  De la străbunii mei până la tine,
  Prin rapi şi gropi adânci
  Suite de bătrânii mei pe brânci
  Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
  Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
  
  Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
  Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
  Al robilor cu săricile, pline
  De osemintele vărsate-n mine.
  
  Ca să schimbăm, acum, intâia oară
  Sapa-n condei şi brazda-n calimară
  Bătrânii au adunat, printre plavani,
  Sudoarea muncii sutelor de ani.
  Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
  Eu am ivit cuvinte potrivite
  Şi leagane urmaşilor stăpâni.
  Şi, frământate mii de săptămâni
  Le-am prefacut în versuri şi-n icoane,
  Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
  Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
  Lăsând întreaga dulcea lui putere
  Am luat ocara, şi torcând uşure
  Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
  Am luat cenuşa morţilor din vatră
  Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
  Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
  Păzând în piscul datoriei tale.
  
  Durerea noastra surdă şi amară
  O grămădii pe-o singură vioară,
  Pe care ascultând-o a jucat
  Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
  Din bube, mucegaiuri şi noroi
  Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
  Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
  Si izbăveste-ncet pedesitor
  Odrasla vie-a crimei tuturor.
  E-ndreptăţirea ramurei obscure
  Ieşită la lumină din padure
  Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
  Rodul durerii de vecii întregi.
  
  Întinsă leneşă pe canapea,
  Domniţa suferă în cartea mea.
  Slovă de foc şi slovă faurită
  Împarechiate-n carte se mărită,
  Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
  Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
  Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
  Zace mania bunilor meï.
• SURSA : WIKIPEDIA