miercuri, 2 iulie 2014
luni, 30 iunie 2014
joi, 26 iunie 2014
26 iunie, Ziua Drapelului Naţional al României. Tricolorul, un simbol mai vechi decât Marea Unire
Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.
Anul trecut, ceremonialul militar a fost restrâns şi s-a desfăşurat sub semnul doliului, după ce 18 români au murit într-un tragic accident produs în Muntenegru.
Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).
Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.
Astăzi, îl vedem zi de zi pe instituţiile publice, dar tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării.
Înfăţişarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Şerban Constantinescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova - roşu şi albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.
În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.
În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.
Românii vor decupa stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.
Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial. El este, înainte de toate, semnul victoriei şi al mândriei de a fi român. „Drapelele naţionale au o origine în steagurile, drapelele de luptă. În cazul războaielor, porneşti la atac cu steagul şi o faci de sute şi sute de ani. Sportul este un fel de competiţie, de război dacă vreţi, paşnic, între două ţări”, analizează antropologul Vintilă Mihăilescu.
De câţiva ani, drapelul are şi o zi a lui - 26 iunie. Dar ne însoţeşte mai ales de Ziua Naţională, când ne ajută să ne amintim cine suntem.
Sursa: Un material marca Digi24
luni, 23 iunie 2014
Drăgaica, Sânzienele în tradiția populară
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) si divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a savârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile si tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lasând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici si obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
Sărbătoarea Sânzienelor este una din cele mai îndrăgite sărbători ale verii care adună la un loc un impresionant număr de obiceiuri și acte magice : efectuarea observațiilor astronomice și meteorologice în funcție de momentul în care răsărea Constelatia Găinușei în raport cu care se calcula apoi perioada favorabilă pentru semănatul grâului de toamnă; culegerea celor mai multe plante de leac; încingerea mijlocului cu tulpini de cicoare ( Cichorium intybus L.) pentru a preveni durerile de spate la secerișul care se apropie ; spălarea părului de către fete cu iarbă mare (Inula helenium L.) pentru a deveni plăcute feciorilor; scalda rituală a fetelor și nevestelor tinere în ape curgătoare în locuri tăinuite sau tăvălirea lor prin pajiștile înrourate în nopțile de Sânziene pentru a fi frumoase și îndrăgite de-a lungul anului ; expunerea hainelor și așternuturilor la soare pentru a nu fi roase de molii ; umblatul cu făclia, producerea zgomotelor nocturne pentru alungarea spiritelor malefice practici de pomenire a morților,etc.
Sărbătoarea Sânzienelor este una din cele mai îndrăgite sărbători ale verii care adună la un loc un impresionant număr de obiceiuri și acte magice : efectuarea observațiilor astronomice și meteorologice în funcție de momentul în care răsărea Constelatia Găinușei în raport cu care se calcula apoi perioada favorabilă pentru semănatul grâului de toamnă; culegerea celor mai multe plante de leac; încingerea mijlocului cu tulpini de cicoare ( Cichorium intybus L.) pentru a preveni durerile de spate la secerișul care se apropie ; spălarea părului de către fete cu iarbă mare (Inula helenium L.) pentru a deveni plăcute feciorilor; scalda rituală a fetelor și nevestelor tinere în ape curgătoare în locuri tăinuite sau tăvălirea lor prin pajiștile înrourate în nopțile de Sânziene pentru a fi frumoase și îndrăgite de-a lungul anului ; expunerea hainelor și așternuturilor la soare pentru a nu fi roase de molii ; umblatul cu făclia, producerea zgomotelor nocturne pentru alungarea spiritelor malefice practici de pomenire a morților,etc.
In dimineața de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își făceau coronițe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă a doua zi în coronițe era prins păr de la anumite animale sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun pentru acestea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă a doua zi în coronițe era prins păr de la anumite animale sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în forma de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate pentru diverse practici magice.
În această perioadă a anului cucul încetează a cânta, semn că a sosit vremea cositului fânețelor, prin păduri apar licuricii care luminează calea rătăciților, se răsucește frunza pe ramurile plopilor,teilor,ulmilor se organizează vestite Târguri de Sânziene, Drăgaică sau de Fete . Sărbătoarea se numește Sânziene în sud-vestul, nordul și centrul țării (Oltenia,Banat,Tranilvania,Maramureș,Bucovina,Moldova centrală și de nord) și Drăgaică în restul teritoriului(Moldova de sud, Dobrogea,Muntenia).
Surse : GHINOIU Ion Obiceiuri populare de peste ani / Dictionar. Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române,1997
CrestinOrtodox.ro
joi, 19 iunie 2014
duminică, 15 iunie 2014
COMEMORARE MIHAI EMINESCU
Astăzi se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu 15 iunie 2014, de Corina Zorzor Mihai Eminescu s-a născut şi a murit într-o zi de 15 - ianuarie 1850, respectiv iunie 1889 În urmă cu 125 de ani, pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu se stingea din viaţă la Bucureşti, la doar 39 de ani, şi era înmormântat, la două zile după deces, la Cimitirul Bellu. Totodată, anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 164 de ani de la naşterea poetului. Încă din februarie 1889, poetul Mihai Eminescu era internat la Spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Şuţu l-au examinat pe Mihai Eminescu, pe 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “Dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”. În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. Pe 17 iunie, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Capitală. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Citeste mai mult: adev.ro/n77agn
Mihai Eminescu
Nu voi mormânt bogat
Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.
În liniştea serii
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci -
Şi murmură-ntruna
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.
Astăzi se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu 15 iunie 2014, de Corina Zorzor Mihai Eminescu s-a născut şi a murit într-o zi de 15 - ianuarie 1850, respectiv iunie 1889 În urmă cu 125 de ani, pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu se stingea din viaţă la Bucureşti, la doar 39 de ani, şi era înmormântat, la două zile după deces, la Cimitirul Bellu. Totodată, anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 164 de ani de la naşterea poetului. Încă din februarie 1889, poetul Mihai Eminescu era internat la Spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Şuţu l-au examinat pe Mihai Eminescu, pe 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “Dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”. În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. Pe 17 iunie, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Capitală. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Citeste mai mult: adev.ro/n77agn
Mihai Eminescu
Nu voi mormânt bogat
Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.
În liniştea serii
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci -
Şi murmură-ntruna
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.
marți, 10 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)