CITIM ÎMPREUNĂ ROMÂNIA


În data de 1 februarie 2018, Citim Împreună România (CIR) va celebra Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) în România, un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizată de către Lit World (http://www.litworld.org/). Citiți împreună. Schimbați lumea!

"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești"

                                                           Constantin Noica                                                        


                       Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale,  reprezintă data nașterii poetului
național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).
                        Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Societetății literare "Junimea" , spunea despre marele poet : "Pe cât se poate  omenește prevedea, literatura poetică  română  va începe secolul  al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului  cugetării românești".
                          De ce a fost aleasă ziua de naștere a Poetului ca zi a Culturii Naționale? Pentru că așa cum spunea filosoful Constantin Noica :"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești".
                          Să ne amintim de el nu numai ca Poet,dar și ca prozator,dramaturg, ziarist și gânditor. 
Mircea Eliade despre Eminescu :
"Ce înseamnă pentru noi toţi, poezia, literatura şi gândirea politică a lui Eminescu, o ştim, şi ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toţi pe Creangă, îl admirăm pe Haşdeu, învăţăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu şi anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări şi ne-a făcut să cunoaştem altfel de lacrimi. 

El şi numai el, ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă."

https://youtu.be/nI2LtrTITHk

Peliculă unică despre Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă 1914

Amintindu-ne de Eminescu

În antologia „Mărturii despre Eminescu“, apărută la Editura Humanitas şi lansată la Târgul Gaudeamus 2013, Cătălin Cioabă a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

În această carte apar texte scrise, printre alţii, de Ioan Slavici şi Ion Creangă, bunii prieteni ai lui Eminescu, I.L . Caragiale, Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga, Carmen Sylva, precum şi de fratele poetului, Matei Eminescu.

„Amintirile contemporanilor ne înfăţişează, pe destule pagini, acest cumplit balans, din ultimii ani ai vieţii (lui Mihai Eminescu, n.r.), între perioadele de dispariţie a oricărui discernământ omenesc şi revenirea temporară la el, când tot ceea ce conştiinţa mai putea face era să se umple cu nespuse păreri de rău şi cu spaimă de sine. Iar acesta rămâne un lucru care scapă până la urmă înţelegerii:dincolo de dorinţa de a şti cât mai multe despre Eminescu, cititorul va trebui să se oprească aici şi să nu încerce, prin ipoteze şi teze de tot felul, să creadă că a ajuns la un înţeles definitiv“, a explicat Cătălin Cioabă, coordonatorul ediţiei.

Portret realizat de Ioan Slavici

Eminescu era om de o vigoare trupească extraordinară, fiu adevărat al tatălui său, care era munte de om, şi ca fire, grădină de frumuseţe, şi ar fi putut să ajungă cu puteri întregi la adânci bătrâneţe dac-ar fi avut oarecare purtare de grijă pentru sine însuşi şi-ar fi fost încă [de] copil îndrumat a-şi stăpâni pornirile spre exces.

El era însă lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci pentru lumea în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele şi durerile, întocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă. Ceea ce-l atingea pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totdeauna rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, că sunt multe dureri şi puţine plăceri – nu pentru el, ci pentru lumea oglindită-n sufletul lui.

Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă firea cei ce iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei lui individuale.

El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvorâtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, lipsit de adăpost şi răbdând în ger, el era acelaşi om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora. Întreaga lui purtare de grijă era deci numai pentru alţii, care, după părerea lui, nu puteau să găsească în sine înşişi mângâierea pe care o găsea el pierzându-se în privirea lumii ce-l înconjura. „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – să fii mărginit să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie şi să fii nevoit a căuta afară din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.“

Lui nu-i trebuiau nici bogăţii, nici poziţiune, nici trecere-n societate, căci se simţea fericit şi fără de ele, şi din acest simţământ de fericire individuală pornea mila lui către cei mulţi şi nemărginitul lui dispreţ faţă de cei ce-şi petrec viaţa-n flecării ori sporesc durerile omeneşti. În întreaga lui scrisă nu este o singură notă de ură, şi noi, care-l ştim în toate amănuntele vieţii lui, am rămas adeseori uimiţi de firea lui îngăduitoare faţă cu cei ce se făceau vrednici de a fi urâţi. Dispreţul lui se dedea însă pe faţă fără de nici o teamă şi adeseori şi fără de milă şi mai ales aceasta făcea pe mulţi să se ferească de dânsul.

Dacă n-a fost egoist în înţelesul comun al cuvântului, încă mai puţin a fost vanitos ori stăpânit de ambiţiune:pornirea lui covârşitoare era amorul propriu şi nimic nu era în el mai presus de simţământul de dignitate.

„Ceea ce li se poate ierta altora – zicea el adeseori – nu pot să-mi permit eu.“

Sursa : 

Youtube

Historia -  Autor Corina Zorzor

Limba românească

                             de  Gheorghe Sion

Mult e dulce și frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,

Și pe buze-aduce miere

Când o cuvântăm.

Românașul o iubește

Ca sufletul său,

Vorbiți, scrieți românește,

Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie

Nașteți și muriți

Și-n lumina ei cea vie

Dulce vietuiți!

De ce limba românească

Să n-o cultivăm?

Au voiți ca să roșească

Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte

La strămoși erau;

Vorbiți, scrieți românește,

Pentru Dumnezeu!

Limba nu e vorba ce o faci;
singura limbă, limba ta deplină,
stăpână peste taine şi lumină
e-aceea-n care ştii să taci.

                                        de Lucian Blaga

Oricine scrie într-o limbă străină, trebuie să fie în stare, mai întâi, să scrie în limba în care plânge, în limba în care râde, în limba în care îi este dor de mama.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)

Limba română

                                     de Mihai Duţescu

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

În limba ta

                                de Grigore Vieru

În aceeaşi limbă
Toata lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.

Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

VASILE ALECSANDRI - 196 de ani de la naștere             21 iulie 1821 - 22 august 1890

           A fost unul dintre fruntașii mișcării revolutionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.În 1854 - Apare sub conducerea sa România literara, revista la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, Al. Russo, dar si muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franta, Anglia si Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

Opera. Evoluție și tendințe

În 1843 apare, în Albina Românească, Tătarul, prima poezie care va face parte din ciclul Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanta, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia Catre români, intitulata mai târziu Desteptarea României.În 1850, dupa o absenta de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în tara; publica în revista Bucovina poeziile populare Toma Alimos, Blestemul, Serb sarac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa lucreze la ciclul Chiritelor cu Chirita în Iasi. Aceasta va fi urmata de Chirita în provincie (1852), Chirita în voiagiu (1864) si Chirita în balon (1874). La Teatrul National se joaca Chirita în Iasi sau Doua fete s-o neneaca.În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice batrânesti). Adunate si îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipareste primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care contine piesele Iorgu de la Sadagura, Iasii în carnaval, Peatra din casa, Chirita la Iasi, Chirita în provincie. În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate si îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publica la Paris primul volum de poezii originale: Doine si lacrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunarii, revista lui Kogalniceanu, poezia Hora Unirii.În 1874 publica Boieri si ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o fresca sociala de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publica nuvela Calatorie în Africa. În 1875 se editeaza Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) si Teatru (IV). În 1876 se publica volumul Proza. În 1877, odata cu poezia Balcanul si Carpatul începe seria Ostasilor nostri. În 1878 apare volumul Ostasii nostri, închinat eroismului românilor în razboiul din 1877. În 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile Legende noua si Ostasii nostri.În evolutia artistica a lui Alecsandri se pot distinge cel putin trei momente, trei vârste aflate în deplina corelatie cu epoca plina de transformari prin care trece societatea româneasca a acelor timpuri.Debutul sau sta sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenta, Doine si lacrimioare) dar si al unei necrutatoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul "Chiritelor". Acest romantism tipic, caracteristic literaturii române din perioada pasoptista, are în literatura lui Alecsandri cea mai înalta masura în Balta alba si în Desteptarea României si, de cele mai multe ori se prelungeste prin unele texte pâna dupa Unire.O a doua etapa, asa-zisa de limpezire, de obiectivare a viziunii si a mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele calatoriei în Africa si terminând cu expresia artistica matura din pasteluri si din unele legende.Cea de-a treia etapa îl face sa revina spre teatru, cu o viziune în general romantica, viziune filtrata însa printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninatate a întelegerii care îl apropie de clasicism. Epoca în care traieste Alecsandri este fundamental romantica, dar fara îndoiala ca a vorbi despre clasicism si romantism la modul concret (implicând asadar o constiinta si practica concreta), e o aventura la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatura cu alta evolutie culturala si istorica decât cele din vestul Europei.Dupa 1840, când psihologia romantica patrunde mai adânc, poetul începe sa sufere de ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii, dar, în aceeasi masura, sufera de teama de dezordine în lumea fizica si morala. Haosul îi provoaca viziuni negre. Lânga senzatia de axfisie si dorinta de expansiune sta, mereu, un treaz sentiment al ordinei, sta vointa (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a împaca elementele în <<sfada>>.Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale imprima începuturilor poeziei românesti o configuratie dialogica. Pe de-o parte revolta si idealurile, transfigurate în asa zisele universuri compensative: revolta, erotica, sentimente ale individualului raportat la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de alta parte tentatia de a imprima acestei miscari de emancipare o ordine, o coerenta, care nu putea fi gasita decât în marile modele ale literaturii clasice, adica în încercarea de a obiectiva viziunea si mijloacele artistice, initial, iar mai apoi în luciditatea interogarii lumii, în gustul contrastelor tragice nascute de interactiunea dintre epoci, de ruptura dintre ele.

Autorul dramatic

În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircesti, scrie drama istorica romantica Despot-Voda. Premiera a avut loc în octombie 1879 pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa fusese citita în cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre auditori aflându-se Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30 septembrie 1880, i s-s jucat drama Despot Voda. La Montpellier este premiat pentru poezia Cântecul gintei latine. Scrie feeria nationala Sânziana si Pepelea.Începe sa lucreze în 1882 la piesa Fantâna Blanduziei, pe care o va termina anul urmator. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le trimite. În 1884 piesa Fântana Blanduziei este reprezentata la Teatrul National din Bucuresti.Scrie si citeste în cenaclul Junimea drama Ovidiu. În 1885, Teatrul National prezinta drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul Poeti si critici; acesta se încheie cu o privire sintetica asupra operei lui Alecsandri:

„A lui lira multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce sta valoarea unica a lui Alecsandri? În aceasta totalitate a actiunilor sale literare“.

Volume de teatru. Comedii
Chirita în provintie (1852)
Chirita în voiagiu (1864)
Chirita în balon (1874)

Volume de poezie
Poezii populare. Balade (Cântice batrânesti), 1852
Poezii populare. Balade adunate si îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine si lacramioare, 1853

Proze
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenta
Iasii în 1844
Un salon din Iasi
Românii si poezia lor
O primblare la munti
Borsec
Balta-alba
Calatorie în Africa.
Un episod din anul 1848

Proze din periodice
Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir
Melodiile românesti
Prietenii românilor
Lamartine
Alecu Russo
Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)
Din albumul unui bibliofil
Vasile Porojan
Margarita, (nuvela scrisa în 1870, din ea fiind publicata numai un mic episod în 1880)
Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri
Drame
Cetatea Nemtului
Lipitorile satelor
Sgârcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fântâna Blanduziei
Ovidiu

Opere complete
Opere complete, 1875

Casa memorială   Vasile Alecsandri

Stelele’n cer

MEMORIA  CULTURALA         
TRECUT-AU ANII...   MIHAI EMINESCU - 128 DE ANI DE TĂCERE
    
          

                  E iunie, 15. Azi, ca niciodată, au înflorit teii și mirosul lor îmbătător îți poartă gândul la el, la Poet. Au trecut 128 de ani de la trecerea lui din această lume lăsându-ne mai săraci, mai triști... Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.   
Citeste mai mult: adev.ro/nx0dig
                  Ne-a lăsat o moștenire inegalabilă drept pentru care astazi, și nu numai, lumea întreagă îl comemorează și îl citește. 

ULTIMA POEZIE: Stelele’n cer

Stelele’n cer ar fi ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu, acum 128 de ani, înainte de ridicarea sa printre stele. Această poezie a fost găsită în buzunarul halatului de spital, în care poetul era îmbrăcat înainte de moarte.

Stelele’n cer

sursa:civicmedia.ro

Stelele’n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor

Până ce pier…

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largile
Vase de lemn:

Nişte cetăţi
Veghiind întinsele
şi necuprinsele,
Singurătăţi…

Orice noroc
şi’ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat ?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat ?

Cum au dispărut 10 mari scriitori ... ai umanitatii !!!





1.Eschil
Dacă apocrifele nu ne mint, marele autor de tragedii greceşti ar fi avut parte de un sfârşit cel puţin hilar.  Se spune că Eschil se plimba liniştit prin Sicilia, când a fost lovit fix in moalele capului de o broască ţestoasă căzută din ghearele unui vultur!

2.Christopher Marlowe
Dramaturg englez din perioada elisabetană, Marlowe era un spirit polemic. Pofta de ceartă şi
dragostea pentru alcool i-au adus sfârşitul. Dramaturgul a fost înjunghiat în burtă de un bun amic,
după ce petrecuseră o seară întreagă, adresându-şi la beţie tot felul de insulte!

3.Percy Shelley
Autorul poemului„Prometeu descătuşat” a murit înecat în GolfulSpezia şi a fost incinerat câteva
săptămâni mai târziu, când apele i-au adus trupul la mal. Aparent, nimic neobișnuit. Ceea ce
puţină lume ştie este că trupul lui Shelley a ars, dar  inima… nu. Scriitorul suferea de o boală care a produs calcifierea muşchiului, motiv pentru care acesta a refuzat să ia foc! Inima sa a fost păstrată multă vreme într-un borcan, în biroul soţiei sale, Mary Shelley.

4.Francis Bacon
Băiatul ăsta, scriitor englez de felul lui, era un mare gurmand şi avea convingerea că, dacă umpli
un fazan cu zăpadă, ai toate toate şansele să-i păstrezi carnea proaspătă pentru mai multă vreme.
Aşa că a umblat brambura prin zăpadă o zi întreagă, cu fazanul după el. S-a îmbolnăvit de pneumonie şi, câteva zile mai târziu, a murit!

5.Tennesse Williams
Pe el îl ştiţi probabil din „Pisica pe acoperişul fierbinte” şi „Un tramvai numit dorinţă”, două piese de teatru celebre, ce au dat naştere unor ecranizări cinematografice nu mai puţin celebre. Williams era narcoman, alcoolic şi un fumător înrăit. A trăit 71 de ani, după care a murit înecat. Nu cu apă, nici cu pastile, ci cu capacul de la tubul său de pilule!

6.Edgar Allan Poe
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu Poe. A fost găsit într-o noapte, zăcând semi-conştient pe o 
stradă din Baltimore, îmbrăcat în nişte haine care nu-i aparţineau. A fost dus la spital, dar a murit 7 zile mai târziu. Avea 40 de ani. Era unul dintre cei mai mari poeţi americani.

7.Mark Twain
S-a născut în 1835, odată cu apariţia cometei Halley. Şi a murit în 1910, tot odată cu ea. Pe 21 aprilie, când Halley se afla cel mai aproape de Pământ, Mark Twain a suferit un atac de cord, în urma căruia a murit.

8.Daniel Defoe
Om cu multe datorii, scriitorul american a murit în mod misterios, în timp ce se încerca să se ascundă de nişte cămătari insistenţi. Cotlonul întunecos în care s-a ascuns era foarte strâmt şi lipsit de aerisire, aşa că scriitorul, înţepenit acolo, nu a mai putut ieşi afară şi a murit asfixiat.

9.Virginia Woolf
S-a luptat o viaţă cu depresia şi n-a rezistat decât până la vârsta de 59 de ani. Copleşită de dezastrele produse de către cel de-al doilea Război Mondial şi nemulţumită de întreaga ei operă, Virginia şi-a umplut buzunarele cu pietre şi a intrat în râul Ouse, în care s-a înnecat, de bună voie.

10.Ernest Hemingway
Înainte să moară, Hemingway a avut parte de două evenimente simbolice, cu totul ieşite din comun. Avionul în care se afla, pe timpul unei călătorii în Africa, s-a prăbuşit în junglă. Iar al doilea avion, trimis pe urmele supravieţuitorilor… s-a prăbuşit şi el! Heminguay şi-a petrecut ultimii ani de viaţă suportând nişte dureri crunte. Atunci când efectele celor două accidente aviatice i-au afectat memoria într-atât de mult, încât nu mai era capabil să scrie, a preferat să se împuşte în cap.