Dragobetele - sarbatoarea iubirii la romani
La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului
Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui
Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei
si al bunei dispozitii.
Dragobete era ziua cand
fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era
frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand
primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei,
viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra
pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca,
intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora
erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor,
in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La
toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".
Etimologia cuvantului Dragobete
Una din ipoteze este ca
Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag. O
alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - tap si
bete - picioare (pedes, in latina).
Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se
numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza
puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.
Culegatorii de folclor de
la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al
XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare,
precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de
primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau
"Granguru". In unele traditii este numit fiu al Babei Dochia si cumnat
cu eroul vegetational Lazarica.
Articol preluat de pe www.crestinortodox.ro
