Primăvară,primăvară...

 MĂRȚIȘOARE, MĂRȚIȘOARE

Martisor - 1. Denumire populara a lunii  Martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului  Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte

            

                 2. Funie formata din zilele,saptamanile si lunile anului adunate si rasucite intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facut cadou la 1 martie,  Ziua Dochiei. Martisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate rosu si alb , de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile. La sfarsitul sec. al XIX-lea Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire ,de la parinti  in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Martisorul, de care se agata o moneda de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana , ulterior prins in piept sau la gat. El era scos , in raport de zona etnografica la o anumita sarbatoare a primaverii : Macinici, Florii, Paste, Arminden sau la inflorirea unor arbusti sau pomi fructiferi  : macesi, porumbar, trandafiri, paducel, visin, zarzar, cires, etc. si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii de Martisor nu vor fi parliti de soare pe timpul verii , ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile , placuti si dragastosi ,bogati si norocosi , feriti de boli si de deochi. Dupa unele informatii Martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si facut cadou in luna martie, perioada echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat , atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul Martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara ,la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii , firul Martisorului , funie de 365 sau 366 de zile , ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic . Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului.Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. De la romani si aromani obiceiul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei.       GHINOIU,ION     Obiceiuri populare de peste an : Dictionar.   Bucuresti,1997     

MEMORIA ZILEI :  JOHN STEINBECK

                                        ( 27 februarie 1902 - 20 decembrie 1968)

                      John Earnest Steinbeck(n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968,
 New York)  a fost un scriitor american al mijlocului secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru
Literatură în anul 1962. El este cunoscut pentru romanul cu care a câștigat Premiul Pulitzer, Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni (1937).  John Steinbeck a fost autorul a douăzecișișapte de cărți, acestea incluzând șaiprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri. Primul său succes a fost Cartierul Tortilla (1935),apoi scrie o serie de lucrări scurte , urmate de adevărata sa capodoperă , Fructele mâniei.

     Bibliografie

• Cup of Gold (Cupa de aur) (1929)
• The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului) (1932)
• The Red Pony (Poneiul roșu) (1933)
• To a God Unknown (Către un zeu necunoscut) (1933)
• Tortilla Flat (Cartierul Tortilla) (1935)
• In Dubious Battle (Nehotărâții sorți ai bătăliei) (1936)
• Of Mice and Men (Oameni și șoareci) (1937)
• The Grapes of Wrath (Fructele mâniei) (1939)
• Sea of Cortez (Marea lui Cortez) (1941)
• Cannery Row (Strada Sardinelor) (1945)
• The Pearl (Perla) (1947)
• The Wayward Bus (Autobuzul capricios) (1947)
• Log from the Sea of Cortez (1951)
• East of Eden (La răsărit de Eden) (1952)
• Sweet Thursday (Joia dulce) (1954)
• The Short Reign of Pippin IV (Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea) (1957)
• Once There Was A War (1958)
• The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre) (1961
• Travels with Charley in Search of America (Eu și Charley descoperim America) (1962)
• America and Americans (1966)
• Journal of a Novel: The East of Eden Letters (Jurnalul unui roman, scrisori despre "La răsărit de Eden") (1969)
• Viva Zapata! the Original Screenplay (1975)
• The Acts of King Arthur and His Noble Knights (1976)
• Working Days: The Journals of the Grapes of Wrath 1938–1941 (1989)

Scenarii de film

• 1941 - The Forgotten Village (film documentar)
• 1943 - Lifeboat - regia: Alfred Hitchcock
• 1947 - The Pearl – regia: Emilio Fernández
• 1949 - The Red Pony – regia: Lewis Milestone
• 1952 - Viva Zapata! - regia: Elia Kazan
• 1952 - O’Henry’s Full House

Traduceri in limba română

• Scurta domnie a lui Pepin al IV-lea, Editura Curtea Veche, 2004, ISBN 973-669-035-0
• Fructele mâniei, Editura RAO, 2004, ISBN 973-576-764-3
• La răsărit de Eden, Editura Polirom, 2005, ISBN 973-681-829-2
• Șoareci și oameni, Editura RAO, 2005, ISBN 973-576-765-1
• Cartierul Tortilla, Editura RAO, 2006, ISBN 978-973-103-069-2
• Pășunile Raiului, Editura RAO, 2006, ISBN 978-973-576-931-4
• Nopți fără lună, Editura RAO, 2007, ISBN 978-973-103-291-7
• Perla, Editura RAO, 2009, ISBN 973-103-960-2
• Iarna vrajbei noastre), Editura Polirom, 2010, ISBN 973-681-583-8
• Călătorii cu Charley, Editura RAO, 2010, ISBN 978-606-825-152-3
• Joia dulce, Editura RAO, 2010, ISBN 978-606-825-153-0
• Jurnal rusesc, Editura RAO, 2010, ISBN 978-973-540-192-4
• Strada sardinelor, Editura Polirom, 2010, ISBN 978-973-46-1801-9
• Către un zeu necunoscut, Editura Polirom, 2011, ISBN 978-973-46-1934-4
• Nehotărâții sorți ai bătăliei, Editura Polirom, 2012, ISBN 978-973-46-2585-7

             Vă recomand să citiți Perla de John Steinbeck , " Steinbeck într-o formă de zile mari"
(New York Times):" În oraș se spune povestea perlei uriașe - cum a fost ea găsită și cum a fost pierdută. Se povestește despre Kino, pescarul, și despre nevasta lui, Juana, și despre pruncul lor Coyotito. [...] Dacă această poveste este o parabolă, atunci poate că fiecare îi va afla un tâlc și își va citi în ea propria viață. Oricum, în oraș se povestețte că ..." Vrei  continuarea? Vino și împrumută cartea de la bibliotecă!

                    

                                               DRAGOBETELE SARUTA  FETELE !





Conform creștinordodox.ro, în lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea ca păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor, spune profesorul Ion Ghinoiu. Se adună flori de primăvară În dimineaţa zilei de 24 februarie, tinerii ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strîngeau în braţe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sanziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Exista credinţa că cele care nu faceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele sărută fetele!". Din zăpada netopită până la Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Dragobetele trebuia ţinut cu orice preţ: dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. Cine aude pupăza va fi harnic În credinţa populară, pentru 24 februarie, s-au înrădăcinat o serie de superstiţii care sunt păstrate cu sfinţenie. De Dragobete nu se lucrează pentru că e rău de pocituri şi lovituri. •    Dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara va fi lungă şi frumoasă; •    Cine va auzi pupăza în ziua de Dragobete, va fi harnic tot anul; •    În această zi, de Dragobete, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, în schimb se face curaţenie pentru ca zilele ce vor urma sa aibă spor în toate; •    Dacă până la Dragobete nu a fost brumă, atunci nici nu va mai fi curând.

Citeste mai mult: adev.ro/n1hnby

         STIAȚI CĂ ASTĂZI SĂRBĂTORIM ZIUA                         INTERNAȚIONALĂ A LIMBII MATERNE?


               Ziua Internațională a Limbii Materne  este o sărbătoare ținută anual la 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul. 
              A fost anunțată de UNESCO pentru prima oară la 17 noiembrie 1999 și a fost recunoscută de Adunarea Generală
a Națiunilor Unite prin aceeași rezoluție prin care anul 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor.                                Alegerea  datei de 21 februarie semnifică ziua din anul 1952 în care studenții care demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne, bangla, ca limbă națională a Pakistanului, au fost uciși de poliție la Dhaka, azi capitala Bangladesh-ului.


                

                            "LIMBA  ESTE CALEA, NICIODATĂ SCOPUL"
                                                                                               Mircea Eliade

Vine week-end-ul! Și ce-i mai plăcut ca într-o zi friguroasă de iarnă să te lași purtat în lumea de vis a cărților?

                            

                                             24 ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române


                      

     ''În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza.Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

Cuza Vodă, Domn al Moldovei, domn al Principatelor Unite al Moldovei şi Valahiei

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor. Despărţit în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasiAlexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1861)

La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!"

Bibliografie (surse):

1. Vasile Efros, Chişinău            http://www.istoria.md/