Pagini

joi, 1 octombrie 2015


 1 Octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice








          Când mă gândesc la vârstnici, inevitabil mă gândesc la bunici, care îmi dau nostalgia copilăriei. «Bunici»
Fii cât mai apropiat cu părinții , cu b-Unica ta şi cu cu b-Unicul tău! Sunt unici!
Nu-i suna doar de Paşti şi Crăciun ca să vorbiţi scurt şi sec!
          Sună-i cât mai des, lasă-i să te cicălească fără să te enervezi, ascultă-le aceeaşi întâmplare spusă şi data trecută, învață-i să folosească tehnologia modernă, ține-le mintea trează! Bucurați-vă împreună de lucrurile mărunte care fac în esență viața mai frumoasă!    Gândește-te că timpul zboară ireversibil și o dată te trezești că nu-i mai ai lângă tine! La mulți ani tuturor părinților și bunicilor noștri!








          În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei. 

joi, 3 septembrie 2015



Prezentare de carte si autor :  "Monahul lăuntric"  de    Adrian Georgescu

                                  Cea mai nouă carte publicată de scriitorul creștin ortodox Adrian Georgescu, "Monahul lăuntric", se înscrie în aceeași linie a cărților de credință religioasă, de comunicare către laicii care suntem, cu frică și dragoste de Dumnezeu, dar și cu preocupări acaparatoare pentru existență.

Când?    Duminică, 06.09.2015

Unde?    Mânăstirea  Nașterea Maicii Domnului  Băile Herculane 

Ora ?      12,00








“Rugăciunea-mi târzie se așterne peste faptele mele.”

 “Auzi - Doamne - rugăciunea mea și uită-mi păcatul îndoielii; ridică pe acesta care se clatină în credința sa.”

“Iubirea lui Iisus Hristos în conștiințele noastre este supraconștiință.”

“Curăție; ascultare; smerenie. Și înțelepciunea de a Te iubi din toată inima și din străfunzimea credinței.”

 “Plâng senin.”



vineri, 17 iulie 2015



LECTURI ESTIVALE



                 E vară! E cald! Chiar prea cald! Și pentru că e final de săptămână  a venit vremea să ne gândim la activități  de week-end, adică  într-un  "dolce far niente doar înghețată, limonadă rece și de ce nu, cărți!
                     Să nu plecați cu Shopenhauer sau cu Dostoievski după voi la plajă! Căldura excesivă dăunează grav atât vouă cât și lor!  Vouă, pentru că n-o să pricepeți o iotă din ce citiți, bașca că n-o să epatați  pe cei din jur cu lecturile savante pentru că nimeni n-are ochi pentru ce faceți la plajă, iar lor, cărților, soarele, nisipul, apa răsturnată din greșeală ori înghețata trântită  pe ele  le ajută să devină doar ...  respingătoare. Parol, pe cuvânt de bibliotecară, că știu ce vorbesc!
                     Vă sugerez ca lecturi de mini-vacanță, nu cărțile pe care le-ați "stivuit" pe noptieră pentru cândva... pentru că sunt convinsă că ați selectat lucrări interesante din diverse domenii, ci lecturi facile de beletristică  care nu ne pune "neuronul" și așa toropit de căldură la activități care să-l scurtcircuiteze căci luni trebuie să fie fresh pentru o nouă săptămână!
                      Și atunci ce am putea citi? Păi rămâne literatura aceea pe care noi o numim "polițistă"  care pe lângă clasicii autori Agatha Christie, Raymond Chandler, George Simenon s-a îmbogățit cu o pleiadă de autori nordici ca Stieg Larsson, Camilla Lackberg, Liza Marklund, Anne Holt, Yrsa Sigurdardottir, Arnaldur Indridason
sau jurnalele de călătorie sau, îndrăznesc să vă recomand, un autor Peter Mayle - exponentul unei literaturi  comice, relaxante si totodată plină de tâlc. 






                      

vineri, 10 iulie 2015

AMINTIRI DRAGI

Colocviile Revistei REFLEX 

                                  Colocviile „Reflex” , ajunse la o ediţie aniversară, ediţia a XV-a,  s-au desfășurat la Băile Herculane 

   în perioada 17 – 20 iunie, prima temă fiind „Sorin Titel 1935 – 1985” (80 de ani de la naştere, 30 de ani de la moarte), iar cea de-a doua „Cercetări sociologice în Banatul Montan”. Prima seară a fost dedicată revistelor şi editurilor invitate, în cadrul căreia au avut loc lansări de carte şi prezentări ale celor mai recente apariţii editoriale. De asemenea, sub genericul „Clipa cea repede”, în data de 19 iunie,a avut loc recitalul poeţilor invitaţi. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Revista „Reflex” ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Cu acest prilej colecțiile bibliotecii noastre au fost  îmbogățite prin donațiile de carte făcute prin amabilitatea autorilor prezenți la această manifestare tradițională.



















vineri, 3 iulie 2015



06 -11 iulie 2015 FESTIVALUL INTERNTIONAL DE FOLCLOR "HERCULES"