Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. In susținerea acestui program biblioteca este un partener activ și astfel elevii ciclului primar de la Liceul ”Hercules ” au programate activități la bibliotecă. Ieri, 27.03.2018 clasa a II-a, coordonată de d-na Alexandrina Pepșilă, a pășit pragul bibliotecii. Fiind la prima întâlnire cu biblioteca am vorbit despre rolul cărții în formarea personalității, despre cum cititul poate îmbogăți vocabularul, despre cum lectura lărgește orizonturile. În clipa în care citești mai multe cărți  , afli lucruri nebănuite, lucruri pe care ai vrea să le trăiești, întîmplări și locuri pe care ai vrea să le cunoști. Și pentru a susține cele discutate am apelat la resursele Biblionet-ului făcând prezentări în PowerPoint despre ”Curcubeu”, ”Animale din zona rece”, ”Gâze mici cu suflet mare”, iar în final o poveste mică, mică ca o ”Degețică”!
            

21 februarie - Ziua internațională a limbii materne

Limba materna face parte din identitatea oamenilor si popoarelor si constituie un element cheie al educatiei pentru toti.
Limba românească
de Gheorghe Sion

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

Temelia limbii române
de Horia Bădescu 

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.
Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,
în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

În Conferința Generală UNESCO din 17 noiembrie 1999, ziua de 21 februarie a fost proclamată Ziua internațională a limbii materne. Cu acest prilej, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecția și revigorarea bogatei diversități culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune și înțelegere între diferite popoare. Potrivit www.un.org, la 21 februarie 1952, studenții ce demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne ''bangla'', drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împușcați de forțele de poliție din Dhaka, capitala actualului stat Bangladesh.

Limba maternă și cultura sunt componente esențiale în procesul de definire a unei minorități naționale. Însușirea limbii materne, precum și utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea și perpetuarea identității fiecărei minorități. Există obiceiuri, există tradiții care se păstrează și se transmit mai departe, dar limba maternă se poate pierde foarte ușor, dacă nu este învățată și vorbită în familie ori dacă nu este studiată și exersată în școală.

Potrivit datelor ONU, 40% din populația lumii nu primesc educație în limba pe care o vorbesc sau o înțeleg.

„21 DE POEZII DEDICATE LIMBII ROMÂNE”  Testament literar  de Ienăchiţă Văcărescu  Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. Limba românească de Gheorghe Sion Mult e dulce şi frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm. Românașul o iubește Ca sufletul său, Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. Frați ce-n dulcea Românie Nașteți și muriți Și-n lumina ei cea vie Dulce vieţuiți! De ce limba românească Să n-o cultivăm? Au voiți ca să roșească Țărna ce călcăm? Limba, țara, vorbe sfinte La strămoși erau; Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu!  Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor, Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămîne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a zilei zori, Viață în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc!  Patria Română de George Coşbuc  Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoşii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Şi la Neajlov te făcură Fără dinţi, Sinane, -n gură, Şi punând duşmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roşii. - Asta-i patria română Unde-au vitejit strămoşii! Patria ne e pământul Celor ce suntem în viaţă, Cei ce ne iubim frăţeşte, Ne dăm mâna româneşte: Numai noi cu-acelaşi nume, Numai noi români pe lume Toţi de-aceeaşi soartă dată, Suspinând cu toţi odată Şi-având toţi o bucurie; Asta-i patria română Şi ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoţii, Şi-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Şi vor face tot mai mare Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă Şi-i dăm patriei române Inima şi viaţa-ntreagă.   Ţara mea de Ioan Neniţescu Acolo unde-s nalţi stejari Şi cât stejarii nalţi îmi cresc Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n faţă o privesc; Acolo, unde-s stânci şi munţi, Şi ca şi munţii nu clintesc Voinicii cei cu peri cărunţi În dor de ţară strămoşesc; Şi unde dorul de moşie Întotdeauna drept a stat Şi bărbăteasca vitejie A-mpodobit orice bărbat; Acolo este ţara mea, Şi neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aş vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Acolo unde întâlneşti Cât ţine ţara-n lung şi-n lat Bătrâne urme vitejeşti Şi osul celor ce-au luptat; Şi unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulţime de oştiri duşmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este ţara mea Şi neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aş vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Limba Noastră de Alexei Mateevici  Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre. Limba noastră-i graiul pâinii, Când de vânt se mişcă vara; În rostirea ei bătrânii Cu sudori sfinţit-au ţara. Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeşnici. Nu veţi plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Şi-ţi vedea, cât îi de darnic Graiul ţării noastre dragă. Limba noastră-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Şi citindu-le 'nşirate, - Te-nfiori adânc şi tremuri. Limba noastră îi aleasă Să ridice slava-n ceruri, Să ne spuie-n hram şi-acasă Veşnicele adevăruri. Limba noastră-i limbă sfântâ, Limba vechilor cazanii, Care o plâng şi care o cântă Pe la vatra lor ţăranii. Înviaţi-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Ştergeţi slinul, mucegaiul Al uitării 'n care geme. Strângeţi piatra lucitoare Ce din soare se aprinde - Şi-ţi avea în revărsare Un potop nou de cuvinte. Răsări-vă o comoară În adâncuri înfundată, Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată.  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii  de Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei – căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte. Grai valah de Vasile Voiculescu  Grai tămâiat, cătuie de petale, Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. Umblă singur pe munţi de sare, Vânt bătrân cu miere-n spinare. Şerpi de răcoare verde-n pâraie, Cărări de bucium lung te stretaie. Granguri de aur boabele-ţi ciugul', Şesul ţi-l ară dorul cu plugul. Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur, Din fund oftează strămoşii de aur. De piscul tău, unde se-mbină Pale de nori cu limbi de lumină, Buzele-mi razăm fremătătoare, Slăvit pristol de piatră şi floare. Patria de Ştefan Baciu   Patria e un măr Într'o vitrină de băcănie japoneză pe strada Liliha în Honolulu, arhipelagul Sandwich sau o placă de patefon ascultată în tăcere în Mexico -Maria Tănase lângă vulcanul Popocatepetl- patria e atelierul lui Brâncuşi la Paris patria e peisajul lui Grigorescu într'o după-amiază de toamnă la Barbizon sau Rapsodia Română auzită într'o dimineaţă în Port au Prince în Haiti şi patria e mormântul lui Aron Cotruş în California patria e o ciocârlie care se înalţă oriunde fără frontiere şi fără intenţii patria e un concert de Dinu Lipatti la Lucerna, Elveţia, într-o seară ploioasă patria e această adunare de fete de întâmplări şi de sunete împrăştiate peste tot globul dar patria e mai ales o clipă de tăcere. Asta e patria. II. Cu patria poţi vorbi la telefon s'o porţi, ca firmituri, în buzunare poţi s'o asculţi în al distanţei svon şi s'o găseşti decapitată'n ziare nu-i numai cer sau piatră sau pământ ci e un svon ce vine de oriunde un miros, un obraz, un dans în vânt un glas ce besna nopţii o pătrunde căci patria nu-i un imn prescris împodobit cu ilustraţii în chenare ea-i pânza care-o ţeşi adânc în vis şi se destramă'n zori c-o încântare nu-i patria făcută din urale ci din tăceri, din doruri şi distanţe; o strâng din praf, la tropic în sandale şi-o'mprăştii'n lume în speranţe. III. Turla bisericii Sfântului Nicolae din Schei ecoul trenului lovindu-se, noaptea, de Tâmpa "Kefir Lukianoff" în Cişmigiu "Tempo, Facla şi Credinţa" "fierbinte porumbielu', fierbinte!" domnu' Mişu dela "Cartea Românească" fularul ca un curcubeu al lui Emil Botta Maria Tănase cântând la "Neptun" în Piaţa Buzeşti Tata comentând "Război şi Pace" sau o pagină de poezie din Nietzsche (răsfoia cartea cu degetul arătător) un caputiner la "Coroana" şi bancnota aceasta de 500 Lei aflată într'un fund de plic îngălbenit adus nici eu nu ştiu cum din Braşov în Brazilia şi apoi în Honolulu-Hawaii Insula Oahu Arhipelagul Sandwich.  Nu plânge, Maică Românie! Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele  Sorica, din Carpații de Curbură. “Nu plânge, Maică Românie, Că am să mor neȋmpărtășit! Un glonț pornit spre pieptul tău, Cu pieptul meu eu l-am oprit…. Nu plânge, Maică Românie! E rândul nostru să luptăm Și din pământul ce ne arde Nici o fărâmă să nu dăm! Nu plânge, Maică Românie! Pentru dreptate noi pierim; Copiii noștri, peste veacuri, Onoare ne vor da, o știm! Nu plânge, Maică Românie ! Adună tot ce-i bun sub soare; Ne cheamă și pe noi la praznic, Când România va fi Mare!” Ex libris de Tudor Arghezi  Carte frumoasă cinste cui te-a scris Încet gândită, gingaş cumpănită; Eşti ca o floare, anume înflorită Mâinilor mele, care te-au deschis. Eşti ca vioara, singura ce cântă Iubirea toată pe un fir de păr, Şi paginile tale, adevăr, S-au tipărit cu litera cea sfântă. Un om de sânge ia din pisc noroi Şi zămliseşte marea lui fantomă De reverie, umbră şi aromă, Şi o pogoară vie printre noi. Dar jertfa lui zadarnică se pare, Pe cât e ghiersul cărţii de frumos. Carte iubită, fără de folos, Tu nu răspunzi la nicio întrebare.   Testament de Tudor Arghezi  Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte, În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine, Prin râpi şi gropi adânci Suite de bătrânii mei pe brânci Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă Cartea mea-i, fiule, o treaptă. Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. Ea e hrisovul vostru cel dintâi. Al robilor cu săricile, pline De osemintele vărsate-n mine. Ca să schimbăm, acum, întâia oară Sapa-n condei şi brazda-n călimară Bătrânii au adunat, printre plăvani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagăne urmaşilor stăpâni. Şi, frământate mii de săptămâni Le-am prefecut în versuri şi-n icoane, Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Veninul strâns l-am preschimbat în miere, Lăsând întreaga dulcea lui putere Am luat ocara, şi torcând uşure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Am luat cenuşa morţilor din vatră Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Păzând în piscul datoriei tale. Durerea noastră surdă şi amară O grămădii pe-o singură vioară, Pe care ascultând-o a jucat Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. Din bube, mucegaiuri şi noroi Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte Şi izbăveşte-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptăţirea ramurei obscure Ieşită la lumină din pădure Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi Rodul durerii de vecii întregi. Întinsă leneşă pe canapea, Domniţa suferă în cartea mea. Slovă de foc şi slovă făurită Împărechiate-n carte se mărită, Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte. Robul a scris-o, Domnul o citeşte, Făr-a cunoaşte că-n adîncul ei Zace mânia bunilor mei. Sunt Spiritul Adâncurilor de Nicolae Labiş  Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinţi sunt veştede. Din când în când Mă urc în lumea voastră În nopţi grozav de liniştite şi senine, Şi-atunci aprind mari focuri Şi zămislesc comori Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi. Apoi cobor din nou prin hrube trudnice În apa luminoasă, minunată. Sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi.  Eu nu mă spăl de poporul meu de Nichita Stănescu Doamne, apără poporul român. Ai grijă de el şi apără-l! El este al tău cu blândeţea lui de miel şi cu răbdarea lui de taur cu omenia lui de floare de zăpadă ce se vede pe geam, Doamne, pe fereastră şi pe libertate! Doamne! poporul meu nu se spală de mine! Eu nu mă spăl de poporul meu! Dacă-mi vine alt miros decât mirosul lui, mă spăl pe mâini numai de propriile mele mâini şi mă las legat de boarea de zăpadă a poporului meu. Mărul se poate spăla numai de măr, de pomul mărului nu! De pom nu! Apără, Doamne, poporul român şi nu te spăla de el! Pe maica mea care m-a născut pe mine am dăruit-o poporului român. Dăruieşte-ţi, Doamne, pe maica Ta, care te-a născut pe Tine, poporului român!  Limba noastră cea română de Grigore Vieru Sărut vatra şi-al ei nume Care veşnic ne adună, Vatra ce-a născut pe lume Limba noastră cea română. Cânt a Patriei fiinţă Şi-a ei rodnică ţărână Ce-a născut în suferinţă Limba noastră cea română. Pre pământ străvechi şi magic Numai dânsa ni-i stăpână: Limba neamului meu dacic, Limba noastră cea română. În al limbii tezaur Pururea o să rămână Limba doinelor de aur, Limba noastră cea română. În limba ta      de Grigore Vieru  În aceeaşi limbă Toată lumea plânge, În aceeaşi limbă Râde un pământ. Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt. În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns. Iar când nu poţi Nici plânge şi nici râde, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta, Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atuncea Tot în limba ta.    Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu  Eminescu n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Şi nişte ape ca nişte copaci curgători În care luna îşi avea cuibar rotit. Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani şi plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara, în jurul focului poezii – "Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii Şi cu turcii. În timpul care le rămânea liber Între două primejdii, Aceşti oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, De curgeau doinele la vale Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei Şi ai altor ţări româneşti. Au mai existat şi nişte codri adânci Şi un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânăr cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea cirilică în cartea vieţii, Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii, Care îi ieşeau mereu fără soţ. Au mai existat şi nişte tei, Şi cei doi îndrăgostiţi Care ştiau să le troienească toată floarea Într-un sărut. Şi nişte păsări ori nişte nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi şi mişcătoare şesuri. Şi pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. Corabia cu poeţi de Ana Blandiana   Poeţii cred că e o corabie Şi se îmbarcă. Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi Înaintând pe valurile timpului Fără să-şi clatine catargul Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc (Pentru că timpul se mişca În jurul ei tot mai repede). Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă, Refuză să moară, Ca să nu piarda clipa din urmă Când corabia se va desprinde de ţărm – Dar ce e nemurirea dacă nu Chiar această corabie de piatră, Aşteptând cu încăpăţânare ceva Ce nu se va întâmpla niciodată?   Definiţie de Ana Blandiana   Prea frumos Pentru a nu fi cucerit, Prea tânăr Pentru a nu fi stăpânit, Prea bogat Pentru a-şi aparţine; Prea înţelept Pentru a lupta, Prea curajos Pentru a nu fi rănit Prea sceptic Pentru a nu fi înfrânt; Prea înfrânt Pentru a nu fi liber, Prea liber Pentru a nu fi umilit, Prea umilit Pentru a muri.   Izvorul de Ioan Alexandru  Izvorului asemeni sunt şi eu Cutremurat sub stelele de vară Cu cât e cerul mai fără de vânt Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară Nu dinafară-i zvon ce mă frământă Nici din adâncuri nici de sus O umbră s-a desprins din slavă Icoana ei în mine a apus Din ce în ce sunt cercuri mai adânci Şi mai departe horele pe ape S-a deşteptat în mine un izvor Ce nu-l mai pot cuprinde şi încape.

                               CITIM ÎMPREUNĂ ROMÂNIA


În data de 1 februarie 2018, Citim Împreună România (CIR) va celebra Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) în România, un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizată de către Lit World (http://www.litworld.org/). Citiți împreună. Schimbați lumea!

"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești"

                                                           Constantin Noica                                                        


                       Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale,  reprezintă data nașterii poetului
național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).
                        Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Societetății literare "Junimea" , spunea despre marele poet : "Pe cât se poate  omenește prevedea, literatura poetică  română  va începe secolul  al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului  cugetării românești".
                          De ce a fost aleasă ziua de naștere a Poetului ca zi a Culturii Naționale? Pentru că așa cum spunea filosoful Constantin Noica :"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești".
                          Să ne amintim de el nu numai ca Poet,dar și ca prozator,dramaturg, ziarist și gânditor. 
Mircea Eliade despre Eminescu :
"Ce înseamnă pentru noi toţi, poezia, literatura şi gândirea politică a lui Eminescu, o ştim, şi ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toţi pe Creangă, îl admirăm pe Haşdeu, învăţăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu şi anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări şi ne-a făcut să cunoaştem altfel de lacrimi. 

El şi numai el, ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă."

https://youtu.be/nI2LtrTITHk

Peliculă unică despre Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă 1914

Amintindu-ne de Eminescu

În antologia „Mărturii despre Eminescu“, apărută la Editura Humanitas şi lansată la Târgul Gaudeamus 2013, Cătălin Cioabă a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

În această carte apar texte scrise, printre alţii, de Ioan Slavici şi Ion Creangă, bunii prieteni ai lui Eminescu, I.L . Caragiale, Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga, Carmen Sylva, precum şi de fratele poetului, Matei Eminescu.

„Amintirile contemporanilor ne înfăţişează, pe destule pagini, acest cumplit balans, din ultimii ani ai vieţii (lui Mihai Eminescu, n.r.), între perioadele de dispariţie a oricărui discernământ omenesc şi revenirea temporară la el, când tot ceea ce conştiinţa mai putea face era să se umple cu nespuse păreri de rău şi cu spaimă de sine. Iar acesta rămâne un lucru care scapă până la urmă înţelegerii:dincolo de dorinţa de a şti cât mai multe despre Eminescu, cititorul va trebui să se oprească aici şi să nu încerce, prin ipoteze şi teze de tot felul, să creadă că a ajuns la un înţeles definitiv“, a explicat Cătălin Cioabă, coordonatorul ediţiei.

Portret realizat de Ioan Slavici

Eminescu era om de o vigoare trupească extraordinară, fiu adevărat al tatălui său, care era munte de om, şi ca fire, grădină de frumuseţe, şi ar fi putut să ajungă cu puteri întregi la adânci bătrâneţe dac-ar fi avut oarecare purtare de grijă pentru sine însuşi şi-ar fi fost încă [de] copil îndrumat a-şi stăpâni pornirile spre exces.

El era însă lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci pentru lumea în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele şi durerile, întocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă. Ceea ce-l atingea pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totdeauna rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, că sunt multe dureri şi puţine plăceri – nu pentru el, ci pentru lumea oglindită-n sufletul lui.

Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă firea cei ce iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei lui individuale.

El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvorâtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, lipsit de adăpost şi răbdând în ger, el era acelaşi om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora. Întreaga lui purtare de grijă era deci numai pentru alţii, care, după părerea lui, nu puteau să găsească în sine înşişi mângâierea pe care o găsea el pierzându-se în privirea lumii ce-l înconjura. „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – să fii mărginit să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie şi să fii nevoit a căuta afară din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.“

Lui nu-i trebuiau nici bogăţii, nici poziţiune, nici trecere-n societate, căci se simţea fericit şi fără de ele, şi din acest simţământ de fericire individuală pornea mila lui către cei mulţi şi nemărginitul lui dispreţ faţă de cei ce-şi petrec viaţa-n flecării ori sporesc durerile omeneşti. În întreaga lui scrisă nu este o singură notă de ură, şi noi, care-l ştim în toate amănuntele vieţii lui, am rămas adeseori uimiţi de firea lui îngăduitoare faţă cu cei ce se făceau vrednici de a fi urâţi. Dispreţul lui se dedea însă pe faţă fără de nici o teamă şi adeseori şi fără de milă şi mai ales aceasta făcea pe mulţi să se ferească de dânsul.

Dacă n-a fost egoist în înţelesul comun al cuvântului, încă mai puţin a fost vanitos ori stăpânit de ambiţiune:pornirea lui covârşitoare era amorul propriu şi nimic nu era în el mai presus de simţământul de dignitate.

„Ceea ce li se poate ierta altora – zicea el adeseori – nu pot să-mi permit eu.“

Sursa : 

Youtube

Historia -  Autor Corina Zorzor

Limba românească

                             de  Gheorghe Sion

Mult e dulce și frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,

Și pe buze-aduce miere

Când o cuvântăm.

Românașul o iubește

Ca sufletul său,

Vorbiți, scrieți românește,

Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie

Nașteți și muriți

Și-n lumina ei cea vie

Dulce vietuiți!

De ce limba românească

Să n-o cultivăm?

Au voiți ca să roșească

Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte

La strămoși erau;

Vorbiți, scrieți românește,

Pentru Dumnezeu!

Limba nu e vorba ce o faci;
singura limbă, limba ta deplină,
stăpână peste taine şi lumină
e-aceea-n care ştii să taci.

                                        de Lucian Blaga

Oricine scrie într-o limbă străină, trebuie să fie în stare, mai întâi, să scrie în limba în care plânge, în limba în care râde, în limba în care îi este dor de mama.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)

Limba română

                                     de Mihai Duţescu

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

În limba ta

                                de Grigore Vieru

În aceeaşi limbă
Toata lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.

Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

VASILE ALECSANDRI - 196 de ani de la naștere             21 iulie 1821 - 22 august 1890

           A fost unul dintre fruntașii mișcării revolutionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.În 1854 - Apare sub conducerea sa România literara, revista la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, Al. Russo, dar si muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franta, Anglia si Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

Opera. Evoluție și tendințe

În 1843 apare, în Albina Românească, Tătarul, prima poezie care va face parte din ciclul Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanta, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia Catre români, intitulata mai târziu Desteptarea României.În 1850, dupa o absenta de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în tara; publica în revista Bucovina poeziile populare Toma Alimos, Blestemul, Serb sarac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa lucreze la ciclul Chiritelor cu Chirita în Iasi. Aceasta va fi urmata de Chirita în provincie (1852), Chirita în voiagiu (1864) si Chirita în balon (1874). La Teatrul National se joaca Chirita în Iasi sau Doua fete s-o neneaca.În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice batrânesti). Adunate si îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipareste primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care contine piesele Iorgu de la Sadagura, Iasii în carnaval, Peatra din casa, Chirita la Iasi, Chirita în provincie. În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate si îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publica la Paris primul volum de poezii originale: Doine si lacrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunarii, revista lui Kogalniceanu, poezia Hora Unirii.În 1874 publica Boieri si ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o fresca sociala de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publica nuvela Calatorie în Africa. În 1875 se editeaza Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) si Teatru (IV). În 1876 se publica volumul Proza. În 1877, odata cu poezia Balcanul si Carpatul începe seria Ostasilor nostri. În 1878 apare volumul Ostasii nostri, închinat eroismului românilor în razboiul din 1877. În 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile Legende noua si Ostasii nostri.În evolutia artistica a lui Alecsandri se pot distinge cel putin trei momente, trei vârste aflate în deplina corelatie cu epoca plina de transformari prin care trece societatea româneasca a acelor timpuri.Debutul sau sta sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenta, Doine si lacrimioare) dar si al unei necrutatoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul "Chiritelor". Acest romantism tipic, caracteristic literaturii române din perioada pasoptista, are în literatura lui Alecsandri cea mai înalta masura în Balta alba si în Desteptarea României si, de cele mai multe ori se prelungeste prin unele texte pâna dupa Unire.O a doua etapa, asa-zisa de limpezire, de obiectivare a viziunii si a mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele calatoriei în Africa si terminând cu expresia artistica matura din pasteluri si din unele legende.Cea de-a treia etapa îl face sa revina spre teatru, cu o viziune în general romantica, viziune filtrata însa printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninatate a întelegerii care îl apropie de clasicism. Epoca în care traieste Alecsandri este fundamental romantica, dar fara îndoiala ca a vorbi despre clasicism si romantism la modul concret (implicând asadar o constiinta si practica concreta), e o aventura la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatura cu alta evolutie culturala si istorica decât cele din vestul Europei.Dupa 1840, când psihologia romantica patrunde mai adânc, poetul începe sa sufere de ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii, dar, în aceeasi masura, sufera de teama de dezordine în lumea fizica si morala. Haosul îi provoaca viziuni negre. Lânga senzatia de axfisie si dorinta de expansiune sta, mereu, un treaz sentiment al ordinei, sta vointa (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a împaca elementele în <<sfada>>.Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale imprima începuturilor poeziei românesti o configuratie dialogica. Pe de-o parte revolta si idealurile, transfigurate în asa zisele universuri compensative: revolta, erotica, sentimente ale individualului raportat la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de alta parte tentatia de a imprima acestei miscari de emancipare o ordine, o coerenta, care nu putea fi gasita decât în marile modele ale literaturii clasice, adica în încercarea de a obiectiva viziunea si mijloacele artistice, initial, iar mai apoi în luciditatea interogarii lumii, în gustul contrastelor tragice nascute de interactiunea dintre epoci, de ruptura dintre ele.

Autorul dramatic

În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircesti, scrie drama istorica romantica Despot-Voda. Premiera a avut loc în octombie 1879 pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa fusese citita în cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre auditori aflându-se Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30 septembrie 1880, i s-s jucat drama Despot Voda. La Montpellier este premiat pentru poezia Cântecul gintei latine. Scrie feeria nationala Sânziana si Pepelea.Începe sa lucreze în 1882 la piesa Fantâna Blanduziei, pe care o va termina anul urmator. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le trimite. În 1884 piesa Fântana Blanduziei este reprezentata la Teatrul National din Bucuresti.Scrie si citeste în cenaclul Junimea drama Ovidiu. În 1885, Teatrul National prezinta drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul Poeti si critici; acesta se încheie cu o privire sintetica asupra operei lui Alecsandri:

„A lui lira multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce sta valoarea unica a lui Alecsandri? În aceasta totalitate a actiunilor sale literare“.

Volume de teatru. Comedii
Chirita în provintie (1852)
Chirita în voiagiu (1864)
Chirita în balon (1874)

Volume de poezie
Poezii populare. Balade (Cântice batrânesti), 1852
Poezii populare. Balade adunate si îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine si lacramioare, 1853

Proze
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenta
Iasii în 1844
Un salon din Iasi
Românii si poezia lor
O primblare la munti
Borsec
Balta-alba
Calatorie în Africa.
Un episod din anul 1848

Proze din periodice
Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir
Melodiile românesti
Prietenii românilor
Lamartine
Alecu Russo
Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)
Din albumul unui bibliofil
Vasile Porojan
Margarita, (nuvela scrisa în 1870, din ea fiind publicata numai un mic episod în 1880)
Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri
Drame
Cetatea Nemtului
Lipitorile satelor
Sgârcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fântâna Blanduziei
Ovidiu

Opere complete
Opere complete, 1875

Casa memorială   Vasile Alecsandri