Pagini

vineri, 15 ianuarie 2016



ZIUA CULTURII NAȚIONALE






Ce înseamnă pentru noi toţi, poezia, literatura şi gândirea politică a lui Eminescu, o ştim, şi ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toţi pe Creangă, îl admirăm pe Haşdeu, învăţăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu şi anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări şi ne-a făcut să cunoaştem altfel de lacrimi. 
El şi numai el, ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român.
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă.
Întreg Universul nostru îl avem în aceste câteva zeci de pagini pe care o mână harnică le-a tipărit şi le împarte astăzi în cele patru colţuri ale lumii, peste tot unde ne-a împrăştiat pribegia. Păstraţi-le bine; este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul şi din pământul nostru românesc.

Mircea Eliade
Paris, septembrie 1949



       Cu prilejul Zilei Culturii Naționale , ieri-14 01.2106, s-a desfășurat o manifestare devenită tradițională și care a ajuns  la cea de-a XXVI-a ediție Festivalul International de Poezie "Mihai Eminescu".
           Manifestarea a fost moderată de prof. Florin Copcea, scriitor , publicist și totodată președinte al Societății literare" Lumina" care cu sprijinul Consiliului Local Băile Herculane a organizat această acțiune de suflet la care au participat  scriitori, critici și publiciști : Acad.Mihai Cimpoi(Chișinău), Prof. Gh.Rancu,Tudor Nedelea-scriitor, Mihai Sultan-jurnalist,corespondent de război (Chișinău), poeta Ileana Roman, Lucian Gruia - critic literar, Iulian Filip - poet,prozator și caricaturist (Chișinău), Prof. Mona Vâlceanu (Pitești) ,Nicu Popovici(Voivodina,Serbia) Claudia Vlădulescu(București) - poetă,eseistă , Prof. Vasile Barbu - scriitor și numeroși localnici. După dizertațiile invitaților care au tratat  de la "Cui aparține Eminescu?",''Datoria față de Eminescu"          ( Mihai Sultan), ''Naționalismul lui M.Eminescu'' (acad.M.Cimpoi) la "M.Eminescu - creatorul de folclor" a urmat un recital din creația poetului nepereche, program prezentat de elevi ai Liceului"Hercules" din localitate aflați sub îndrumarea Prof.Oana Buba și   Prof. Narcisa Vlascu. Un moment emoționant a fost cel susținut cu un real talent de către un tandem inedit mamă - fiică, Prof. Corina Trifina și Alexandra Trifina. In cadrul acestei întâlniri au fost acordate premii pentru promovarea limbii și conservarea culturii române : Prof.Gh.Rancu, Lucian Gruia- critic, Iulian Filip - poet,prozator,cricaturist, Prof.Mona Vâlceanu - poetă, Claudia Vlădulescu-poetă, Prof.Vasile Barbu- scriitor și nu în ultimul rând Societății Literar Artistice "Tibiscus" din Uzdin reprezentată de dl.Vasile Barbu - un neobosit apărător al limbii române și al neamului românesc.
                În încheierea acestei adunări de suflet românesc s-au depus coroane și jerbe de flori la bustul Poetului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu