| Ca la carte - Proiectul Căutătorii de poveşti
„Mă impresionează pasiunea oamenilor” - interviu cu Paul-Andre BARAN
Anul acesta aţi primit titlul de Campion Digital al României. Ce a însemnat pentru dumneavoastră?
Iniţial, eu am crezut că este un premiu. (
rîde) Dar, de
fapt, este un fel de funcţie, despre care nu ştiam nimic la momentul
acela. Eu sînt o punte de legătură între Comisia Europeană şi Guvernul
României pe probleme de agendă digitală. Ar trebui să existe cîte un
astfel de campion digital în fiecare ţară europeană (deocamdată nu sînt
decît în 20 de ţări), fiind numit pe perioada mandatului dnei Neelie
Kroes, comisar pe agenda digitală.
Care a fost prima dvs. experienţă într-o bibliotecă din România?
Prin 2001-2002, am mers la Biblioteca Centrală Universitară. Eu
păstrez încă în minte imaginile de pe vremea cînd biblioteca fusese
distrusă, în timpul Revoluţiei, iar, în toată bătălia aceasta, cea care a
avut cel mai mult de suferit a fost cartea în sine. Cînd au terminat
renovarea, eu am vrut să merg să văd, dar mi s-a spus că nu am voie
înăuntru pentru că nu aveam legitimaţie. Dacă vii la biblioteca mea, în
San Francisco, ai voie să citeşti o carte, să te plimbi, să intri pe
Internet. Desigur, nu ai voie să împrumuţi cărţi fără legitimaţie, dar
în rest poţi intra fără probleme. Şi am fost absolut şocat.
Cît de mari sînt diferenţele între bibliotecile din SUA şi cele de la noi?
Diferenţa majoră constă în atitudine. Bibliotecile de aici au în mare
parte programul între orele 08-17 sau 08-18, de luni pînă vineri.
Biblioteca din orăşelul meu din America este deschisă şapte zile din
şapte, se închide la 10 seara, iar în perioadele în care copiii au
perioade de examene, este deschisă pînă la 12 noaptea. Vorbim aici de o
bibliotecă publică. În plus, aceste biblioteci sînt implicate în
strîngeri de fonduri chiar şi pentru alte instituţii culturale. E total
altceva.
De cînd cu introducerea Programului Biblionet, presupun că aţi
vizitat nenumărate astfel de biblioteci, în toată România. Este vreuna
care v-a impresionat în vreun fel?
Da, ultima pe care am vizitat-o m-a dat pe spate. Eu lucrez mult şi
cu bibliotecari, şi cu publicul, şi încercăm să facem ca lumea să
înţeleagă că biblioteca poate fi un pilon al comunităţii, nu doar pentru
că acolo poţi găsi cărţi, ci pentru că, odată mers acolo, descoperi un
altfel de loc – un spaţiu cultural care poate însemna multe lucruri, nu
doar ideea de carte.
În comuna Marpod, nu aveau o bibliotecă, au vrut să intre în
Biblionet, nu aveau bani şi au construit absolut totul cu voluntari
de-ai lor: mobilierul era donat, curăţat, fiecare scaun a fost revopsit;
primarul a donat spaţiul care e în pivniţa Primăriei şi a plătit
cheltuielile pentru vopsea şi alte materiale... Copiii care urmau o
facultate de Arte au pictat tot. Cred că acesta e cel mai bun exemplu în
care comunitatea s-a implicat cu totul. Ce am văzut acolo nu se uită
aşa uşor.
În afară de asta, ceea ce mă impresionează cu adevărat la
bibliotecile din România este pasiunea şi dragostea – cînd vezi că
oamenii încearcă să schimbe lumea din jur, cu resurse puţine. Iar acesta
e un lucru pe care nu-l întîlneşti în România în foarte multe sectoare.
Şi cînd vezi că se întîmplă astfel de lucruri într-o bibliotecă – e
drept, nu în toate e la fel; noi sîntem deja prezenţi în aproape 2000 de
biblioteci –, rămîi impresionat. Am fost deja în toate judeţele...
Se simt diferenţe calitative de la un judeţ la altul?
Da, sigur. Lucrurile merg foarte bine în Transilvania, în Cluj,
Braşov, Sălaj... Sălajul este primul judeţ din care toate comunele au
intrat în programul nostru, nu există un loc fără Biblionet. În schimb,
în sud lucrurile nu merg peste tot aşa cum ne-am fi dorit.
Care este modul în care bibliotecile au aflat de existenţa
acestui program şi ce trebuiau să facă pentru a putea intra în reţeaua
Biblionet?
Programul Biblionet există de cinci ani. Înainte de aceşti cinci ani,
timp de un an şi jumătate am avut o perioadă de documentare despre
România şi sistemul său de biblioteci. Noi am pregătit propriii
formatori din acest sistem. Am concluzionat că există deja o structură –
Biblioteca Naţională, biblioteci judeţene, biblioteci locale – şi ne-am
axat pe a crea un sistem funcţional împreună cu bibliotecile judeţene
şi cele locale.
Pentru mine, cel mai important lucru este dorinţa de a fi în program,
îndeplinirea unor cerinţe minime strict legate de spaţiul în sine şi,
apoi, respectarea angajamentului că la biblioteca respectivă va exista
acces gratuit la Internet.
Care au fost cele mai mari probleme întîmpinate în perioada
programului? O problemă la nivel naţional este relaţia incompletă dintre
Biblioteca Naţională şi bibliotecile judeţene. O altă problemă, pentru
mine, este diferenţa uriaşă dintre bibliotecile judeţene şi viziunile
diferite ale anumitor directori. În general, în România lucrurile se
întîmplă personality based, iar acest lucru e valabil şi în cazul
bibliotecilor.
Local, avem diferite tipuri de probleme care apar. Avem un procent de
cam 6% unde programul nu funcţionează şi de unde am luat calculatoarele
înapoi. Se întîmplă şi lucruri minunate, dar există şi eşecuri. În
multe cazuri, lucrurile erau agravate de situaţia economică.
În general, schimbarea politică de după alegerile locale nu a fost o
problemă. Noi încercăm să avem o relaţie cît mai bună cu Consiliile
Judeţene, ca ei să ne ajute să comunicăm cu primarii – iar eu iau acest
lucru sub responsabilitatea mea. Scriu în fiecare an o scrisoare pentru
fiecare Consiliu Judeţean şi preşedinte judeţean, cu grafice, prin care
explic cîţi bani am dat în judeţul lor, cîte activităţi am desfăşurat,
cîţi oameni au fost instruiţi şi pentru a cere orice sprijin pe viitor,
pentru a include cît mai multe comunităţi în program. Şi foarte mulţi
preşedinţi de Consilii Judeţene m-au ajutat foarte mult; ei erau cei
care îi chemau pe primari la Consiliul Judeţean, iar eu veneam să
vorbesc cu ei despre program.
Oricum, aceste probleme nu sînt atît de grave încît să ne afecteze prea mult programul.
În principiu, programul se încheie într-un an...
O să extindem. Mai avem nişte bani necheltuiţi, am putut face
economii. Fiind criză, am primit oferte mai bune la echipament şi de
fiecare dată, în urma licitaţiei, a cîştigat o firmă din Timişoara, care
a dat dovadă de seriozitate şi simţ al răspunderii, aşa că i-am păstrat
pe ei. Această prelungire a programului ar însemna în primul rînd mai
mult timp investit în munca bibliotecarului.
Totuşi, după ce se termină programul, oamenii aceştia vor rămîne
să se descurce singuri şi există riscuri ca lucrurile să nu mai
funcţioneze. Cum vă gîndiţi să preîntîmpinaţi astfel de probleme
posibile?
Absolut tot ce facem noi acum este bazat pe sustenabilitate. Nu am
perturbat infrastructura bibliotecilor, ci am clădit pe ea, am
consolidat-o. Eu am fost acum în Ardeal la o conferinţă a trainerilor.
Toţi trainerii din ţară, din toate bibliotecile judeţene, au venit la
Predeal. Dintre ei, aleg în fiecare an, prin vot, un fel de comisie
organizatorică. Anul trecut ne-am ocupat noi de conferinţă, anul acesta
comisia desemnată s-a ocupat în proporţie de 50% de conferinţă, la anul
deja se vor ocupa singuri...
Lucrurile care mă sperie pe mine sînt altele. De exemplu, încerc să
fac parteneriate strategice prin asocierea cu diverse campanii
desfăşurate în biblioteci, cum a fost cea de prevenire a consumului de
alcool în rîndul tinerilor. Şi a fost o reuşită. Am făcut parteneriate
cu un serviciu bancar pentru instruirea adulţilor şi a fost din nou un
succes, pentru că în România oamenii simpli nu cunosc foarte multe în
acest domeniu şi de multe ori asta se întîmplă pentru că nu au Internet.
Există potenţial de învăţare, există nevoia, deci trebuie să
funcţioneze. Eu cred că dacă mai multe firme şi ONG-uri se implică în
parteneriate cu biblioteca, comunitatea românească are de cîştigat şi
proiectul este sustenabil. Se pune întrebarea cine va ocupa locul nostru
atunci cînd vom pleca. Lucrul acesta mă frămîntă, de fapt, pe mine.
Noi ştim că jumătate de milion de români au accesat Internetul pentru
prima dată într-o bibliotecă. Este fenomenal. Acesta a fost şi unul
dintre motivele pentru care am făcut parteneriatul cu APIA (Agenţia de
Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), aducînd 45.000 de fermieri la
bibliotecă...
Apoi, lucrăm cu ANBPR (Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice
din România), în ideea că ei ar trebui şi au potenţialul să preia
ştafeta, într-o anumită măsură, să transferăm know how-ul din echipa
noastră în sistemul local. Am aproximativ doi ani să fac acest transfer.
Nu e simplu, dar nici imposibil. E lucrul care mă interesează cel mai
mult în momentul acesta: sustenabilitatea.
Din punct de vedere al UE, în documentaţia României de negocieri
pentru bugetul 2014-2020, unde bibliotecile publice sînt menţionate în
mai multe locuri, deja există şanse ca noi să avem programe speciale
pentru aceste biblioteci, pentru prima oară.
Şi mai vrem să creăm un centru naţional de training, la Biblioteca Naţională.
Practic, bibliotecile din Programul Biblionet au tot ce le trebuie –
baza legală; comunitatea vine şi foloseşte calculatoarele... Iar noi
avem toate motivele să credem că lucrurile trebuie să meargă bine şi îi
vom susţinem în continuare. Sigur, vor fi şi unii care vor pierde, dar,
în general, va fi un sistem mult mai sănătos decît înainte, iar, de
fapt, asta a fost şi miza noastră.
Paul-Andre Baran este directorul Programului Biblionet. În martie 2012, a fost numit Campion Digital al României la Comisia Europeană.
a consemnat Patricia MIHAIL
Mai multe detalii pe www.biblionet.ro şi pe www.cautatoriidepovesti.ro
Foto: Ovidiu Micsik
INTERVIU PUBLICAT IN DILEMA VECHE
![Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.
[Nichita Stanescu]](https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/s480x480/19312_554550127891174_1801221195_n.png)
