TeleU: Perspective Ep.5 - Paul Andre Baran, directorul BIBLIONET, campio...

Ce este Hai pe Net?

O campanie de incluziune digitală organizată de Fundația EOS Romania în parteneriat cu telecentre, biblioteci, școli și PAPI și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania.

• Campania își propune să aducă online 10,000 de utilizatori noi, oameni care fie nu au folosit niciodată internetul, fie oameni care învață să folosească e-servicii noi (ex. cumpărături sau plăți online, cursuri de formare profesională online, participare în comunități sociale virtuale, etc) precum și pe implicarea tinerilor în activități care se vor baza pe cunoștințele lor de utiliza tehnologia și internetul cu scopul de a crește șansele lor de angajare pe piața muncii prin dobândirea de competențe TIC cât mai bune.
• Acoperire națională

Temele Hai pe net! 2013

• Creşterea şanselor de angajare a tinerilor
• Servicii online pentru cetăţeni
• Îmbătrânire activă-învăţare inter-generaţională

Vino în perioada 18.03.-24.03.2013 la Biblioteca Orăşenească Nicolae Stoica de Haţeg Băile Herculane -Centrul BIBLIONET , pentru a te alătura campaniei de incluziune digitală HAI PE NET ! Vă aşteptăm în fiecare zi ,între orele 8.00-16.00

Martisor - 1. Denumire populara a lunii  Martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului  Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte(Transilvania,Banat,Maramures,centrul Munteniei,vestul Olteniei,sudul Dobrogei);
                 2. Funie formata din zilele,saptamanile si lunile anului adunate si rasucite intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facut cadou la 1 martie,  Ziua Dochiei. Martisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate rosu si alb , de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile. La sfarsitul sec. al XIX-lea Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire ,de la parinti  in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Martisorul, de care se agata o moneda de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana , ulterior prins in piept sau la gat. El era scos , in raport de zona etnografica la o anumita sarbatoare a primaverii : Macinici, Florii, Paste, Arminden sau la inflorirea unor arbusti sau pomi fructiferi  : macesi, porumbar, trandafiri, paducel, visin, zarzar, cires, etc. si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii de Martisor nu vor fi parliti de soare pe timpul verii , ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile , placuti si dragastosi ,bogati si norocosi , feriti de boli si de deochi. Dupa unele informatii Martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si facut cadou in luna martie, perioada echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat , atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul Martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara ,la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii , firul Martisorului , funie de 365 sau 366 de zile , ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic . Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului.Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. De la romani si aromani obiceiul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei.       GHINOIU,ION     Obiceiuri populare de peste an : Dictionar.   Bucuresti,1997  

Marin Sorescu, poet român 

 (29 .02.1936-08.12.1996)

La 29 februarie 1936 se nastea poetul si prozatorul Marin Sorescu. Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Marin Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii (1936-1996) pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a., totalizând peste şaizeci de cărţi apărute în străinătate.

A publicat primul său volum ("Singur printre poeţi") în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist (care atenuează reflecţia gravă), deconcertant, de multe ori feroce în profundul sau simţ critic. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul "La lilieci", un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, "Iona", care împreună cu alte piese ale sale, figurează în repertoriul multor teatre din lume. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: "Iona", "Paracliserul", "Matca", "Există nervi", "A treia ţeapă", "Răceala".

Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).

Bibliografie (surse):

1. Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I;
2. www.art-zone.ro;
3. George Pruteanu: "Marin Sorescu, deocamdată”.

La 25 februarie 1866 tanarul Eminovici, un gimnazist roman din Cernauti (din Bucovina imperial- austriaca), trimite o scrisoare, la 16 ani, catre revista "Familia", editata de Iosif Vulcan, la Buda (Pesta). "Managerul" citeste cu uimire poezia "De-as avea", o considera buna, ii schimba numele autorului in Eminescu si o publica pe 25 februarie / 9 martie  pe pagina cu numarul 68. „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale incercari poetice trimise noua, ne-a surprins placut”, scria Vulcan.  Debutul oficial este facut, numele poetului urmand a ramane MIHAI EMINESCU .
                                         
                                                             De - as avea...   
                               
                                                      De-as avea si eu o floare
                                                      Mindra, dulce, rapitoare
                                                      Ca si florile din mai,
                                                      Fiice dulce a unui plai,
                                                      Plai rizind cu iarba verde,
                                                      Ce se leagana, se pierde
                                                      Unduind incetisor,
                                                      Soptind soapte de amor;

                                                      De-as avea o floricica
                                                      Gingasa si tinerica,
                                                      Ca si floarea crinului,
                                                      Alb ca neaua sinului,
                                                      Amalgam de-o roz-albie
                                                      Si de una purpurie,
                                                      Cintind vesel si usor,
                                                      Soptind soapte de amor;

                                                      De-as avea o porumbita
                                                      Cu chip alb de copilita,
                                                      Copilita blindisoara                                                       
                                                      Ca o zi de primavara ,
                                                      Citu-ti tine ziulita
                                                       I-as cinta doina,doinita,
                                                       I-as cinta-o-ncetisor,
                                                       Soptind soapte de amor.    

Dragobetele - sarbatoarea iubirii la romani

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

 Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".

Etimologia cuvantului Dragobete

Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - tap si bete - picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

Articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

Oaspeti la biblioteca!