MEMORIA ZILEI
                                          ANA  BLANDIANA

La multi ani , Ana Blandiana! Poeta sărbătorește împlinirea  a  72 de primăveri!

Ana Blandiana aniversează astăzi vârsta de 72 de ani. Pe 25 martie 1942, se năştea la Timişoara Otilia Valeria Coman, pe numele ei real, cea care ne-a oferit un lirism autentic din anii '60 până în prezent.

Ana Blandiana s-a remarcat drept o scriitoare şi, totodată, o luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluţia din 1989, faimoasă disidentă şi apărătoare a drepturilor omului a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.   Ana Blandiana s-a implicat în viaţa civică printr-o serie de acţiuni în cadrul Alianţei Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferinţe, sesiuni ştiinţifice şi expoziţii pe tema fenomenului totalitar. „Mai mult de un deceniu din viaţă, un deceniu pe care l-am furat istoriei literare, în care am crezut că istoria poate fi schimbată şi depinde de noi să o schimbăm. Cred şi acum acelaşi lucru, dar  preţul pe care l-am plătit pentru această credinţa cred că a fost disproporţionat. Şi nu sunt sigură că am avut dreptul să îl plătesc, pentru că Dumnezeu mă facuse să scriu cărţi. Cea mai mare bucurie pe care mi-a dat-o Alianţa Civică a fost descoperirea solidarităţii,sutele de mii de persoane ieşite în stradă ca sa ceară nu salarii mai mari, avantaje şi privilegii, ci “reformă şi adevăr”, a spus Ana Blandiana pentru „Adevărul“, precizând totodată că Partidul Alianţei Civice a fost cea mai mare dezamăgire a sa.    De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. În afara volumelor menţionate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste şi antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare şi articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca şi nenumărate conferinţe, lecturi publice, interviuri, intervenţii la colocvii, simpozioane şi mese rotunde în principalele ţări europene.    Într-un interviu acordat pentru ziarul „Adevărul“,

(Citeste mai mult: adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/ana-blandiana-poeta-am-fost-ucenica--zidar-1_50b9f9ce7c42d5a663ad7048/index.html) autoarea povesteşte cum a ajuns să-şi semneze opera cu numele Ana Blandiana. „Pseudonimul mi l-am ales când aveam 17 ani. S-a născut în urma unui concurs între mai mulţi copii - toţi scriam versuri şi apoi ni le citeam. Am vrut să vedem cine-şi face cel mai grozav pseudonim. „Blandiana", care era numele satului mamei, mi-a plăcut mereu cum sună, ştiam că este numele unui castru roman, iar „Ana" este rimă. Am câştigat concursul, desigur. Apoi am trimis toţi poeziile la revista „Tribuna" din Cluj. Eu am semnat chiar cu pseudonimul câştigător. Una dintre ele chiar a fost publicată“, a spus poeta.    Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969;50 de poeme , 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977;Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986;Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineaţa de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanţa cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000;Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Patria mea A4 (2010). Cărţi de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985;Oraşe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulţimi, 2000; Cine sunt eu? , 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006. Cărţi de proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 - nuvele; Proiecte de trecut, 1982 - nuvele;Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 - roman; Imitaţie de coşmar, 1995 - nuvele; Oraşul topit şi alte povestiri fantastice, 2004 - nuvele.

Citeste mai mult: adev.ro/n2zc5a

MEMORIA ZILEI         

                                                                GEORGE  TOPÂRCEANU

                             

George Topîrceanu s-a născut in București la data de 20 martie 1886^[1], ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena ", amândoi originari din părțile Sibiului.

Începe școala primară la București intre anii 1893 - 1895 și o continuă pe valea Topologului, la Suici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a^[2], apoi la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemiană. În paralel, se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de litere, fără a termina studiile.^[3].

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public ^[4].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la Viața românească (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean",^[5]).

Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărțirea de adolescență invocă clemența criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,

Că, rând pe rând, baloanele de spumă

În lacrimi grele iarăși se prefac. (Topîrceanu: Prefață).

Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cusămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului și ai modernismului - sau după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor și idilismul desuet^[6].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el și poeta Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale.

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”^[7].

Volumele sale (Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundațiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și de protest față de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iași

Sursa :  Wikipedia, enciclopedia liberă

Feminismul în literatură: scriitoare care au militat pentru egalitatea sexelor prin operele lor

Feminismul în literatură: scriitoare care au militat pentru egalitatea sexelor prin operele lor

Unele dintre cele mai importante cărți care au fost interzise

Ioana Vighi      

Cărțile, de-a lungul istoriei, au scos din sărite și au dat bătăi de cap cenzorilor. Fie că era vorba de politică, religie sau sex, oameni împinși de un exces de zel al ipocriziei, au întors spatele unor romane care urmau să devină unele dintre cele mai importante capodopere literare ale lumii. Astăzi, în Europa cel puțin, putem să citim orice fără teama că există cineva care o să ne bage la închisoare. Multe cărți foarte bune și populare au avut parte de un asemenea tratament. Iată unele dintre ele.
 
10. Lolita – Vladimir Nabokov
Publicată în: 1955.
Controversă: Editorul Sunday Express a numit-o ”cea mai murdară carte pe care am citit-o vreodată”, apoi autoritățile au fost sesizate și au retras toate exemplarele de pe piață, sub pretextul că în carte era vorba despre pornografie. Francezii au interzis-o anul următor, însă a fost publicată fără probleme în America. După ce Marea Britanie a decis s-o interzică, a fost urmată de Argentina în 1959, Noua Zeelandă, care a numit cartea ”o lucrare indecentă”, apoi în 1974, Lolita a fost interzisă și în Africa de Sud. Cartea a rămas sub acest statut până în 1982.
9. Metamorfoza – Franz Kafka
Publicată în: 1915.
Controversă: Toate cărțile lui Kafka au fost interzise sub regimul nazist și sovietic, iar Metamorfoza a fost interzisă pentru că era considerată atât decadentă, cât și ”plină de deznădejde.” Mai mult, era un pericol și un atac la adresa conceptului de familie pe care îl aveau sovieticii.
În Cehoslovacia au fost interzise pentru că autorul a refuzat ….să scrie cartea (și) în cehă.
8. O lume se destramă – Chinua Achebe
Publicată în: 1958
Controversă: Este una dintre cele mai celebrate cărți ale culturii africane. Totuși, motivul acesta nu a fost suficient de bun pentru biserică și instituțiile religioase. Argumentele cu care aceste instituții au obținut ”bannarea” cărții au fost descrierile inadecvate ale vieții de apoi și criticile aduse bisericii.
7. Versetele Satanice – Salman Rushdie
Publicată în: 1988
Controversă: Comunitatea islamică a considerat că această carte este o blasfemie. În Venezuela, vei primi 15 luni de închisoare dacă ești prins citind cartea, în Japonia primești amendă dacă vinzi versiunea ei în engleză, iar în America, două mari librării au refuzat să vândă cartea după ce au primit amenințări cu moartea.
Iranul, în 1999, a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabilă și în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice și FBI au reușit să-l protejeze pe romancier. Se pare că autorul trăiește ascuns undeva în New York.
6. Abatorul Cinci – Kurt Vonnegut
Publicată în: 1969
Controversă: Pentru că este vorba despre război și despre viziunile pe care le are un soldat în timp ce este ținut prizonier într-un abator, America a decis că ar fi mai bine să nu-și lase copiii expuși unor astfel de subiecte, ceea ce a propulsat cartea în listele celor mai controversate cărți.
5. Tropicul Cancerului - Henry Miller
Publicată în: 1934
Controversă: Imediat ce fusese scoasă pe piață, reprezentantul Curții Supreme din Pennsylvania, Michael Musmanno, a afirmat despre carte că este ”o cloacă, un canal, o groapă a putreziciunilor, locul unde s-a adunat toată depravarea umană.” Se pare că oamenii nu au fost pregătiți pentru ceea ce George Orwell avea să numească mai târziu ”cea mai importantă carte a anilor 30”.
4. Fructele Mâniei - John Steinbeck
Publicată în: 1939
Controversă: Deși a câștigat Premiul Pullitzer și în ciuda faptului că a fost aplaudată de mediul literar, cartea a fost interzisă în America, iar populația a pus-o pe foc. Oamenii s-au declarat șocați de descrierile celor sărmani și marginali, descrieri despre care Steinbeck avea să declare mai târziu că au fost niște versiuni ”aseptizate” față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste pături sociale.
3. Minunata Lume Nouă - Aldous Huxley
Publicată în: 1932
Controversă: Din cauza controversatei abordări a temei nașterii copiilor, Irlanda a decis că e mai bine s-o scoată de pe rafturi, înainte de inițiativa mai multor state americane de a o tăia din programa școlară. Cauza: ”tema negativă” ce răzbate din acest volum.
2. De veghe în lanul de secară- J.D. Salinger
Publicată în:1951
Controversă: A fost interzisă în majoritatea bibliotecilor școlare din America și nu numai din cauza faptului că părinții consideră că limbajul folosit este ofensator și de natură sexuală, și pentru că descrie alienarea, prostituția și depresia.
1. Aventurile lui Huckleberry Finn -Mark Twain
Publicată în:1884 (Anglia), 1885 (America)
Controversă: A fost interzisă din cauza limbajului argotic și pentru că în carte, negrii erau numiți ”cioroi”. ”Un gunoi dintre cele mai veritabile…..o carte mai potrivită pentru marginali și proscriși decât pentru oamenii inteligenți și respectabili.” Mark Twain a fost sfătuit să se lase de scris ”dacă nu are ceva mai bun de oferit copiilor noștri cu minte inocentă”. Twain a ripostat spunând: ”Cenzura e ca și cum i-ai spune unui om că nu are voie să mănânce friptură doar pentru că un bebeluș nu o poate mesteca.”
În 1998, niște părinți din Tempe, Arizona, au dat în judecată școala acelui oraș pentru că a pus pe lista de lecturi obligatorii această carte. Cazul a ajuns până la curtea supremă. Părinții au pierdut.
“E cea mai bună carte pe care o avem,” declarase Ernest Hemingway. “Toată literatura americană se trage de la ea. Nu a existat nimic înainte de ea și nu a mai existat nimic atât de bun de atunci.”

O primavara minunata!

INGERUL SI GHIOCELUL 
de Iulia Hasdeu

Într-o zi, un înger zbura în vazduhul limpede leganându-se printre stelele stralucitoare. La fiecare stea se oprea si culegea o floare la întâmplare. Si dupa ce adunase câte una din fiecare lume a universului, facând astfel în brate un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pamânt si a cules si de aici o floare la întâmplare
Apoi, urca din nou la cer si disparu sub bolta de azur. Florile de pe Pamânt, care îl zarisera pe îngerul stralucitor, fara a vedea însa si floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioara pe care o alesese îngerul si o luase cu sine.
- Este un trandafir, spuneau trandafirii.
- Este un crin alb ca si el, spuneau superbii crini.
- Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau sa convinga portocalii.
- Va spun eu, suratelor, ca nu poate fi decât o lalea, striga falindu-se o lalea splendida.
Chiar si violeta, atât de modesta de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora în Rai si sustinea cu blândete ca îngerul luase cu el o violeta.
Singur, ghiocelul statea deoparte, în tacere.Celelalte flori uitasera de el.
Deodata, din înaltul cerului o lacrima ca o perla cazu si prinse a straluci pe ghiocelul cu tulpinita frânta. Îngerul nu mai aparu; însa o voce divina strabatu vazduhul înmiresmat, ca o ruga blânda si necontenita.
-Biata floare, zise , floare cu adevarat modesta; pentru ca te-am vatamat, cere-mi
o rasplata; spune-mi, ce doresti?
- Mai nimic, raspunse ghiocelul.
- Vrei parfumul trandafirului?
- Nu.
- Stralucirea lalelei?
- Nu.
- Albastrul brebenelului?
- Nu.
- Frunza parfumata a lamâiului?
- Nu.
- Atunci, ce doresti?
- Pentru ca îti face placere sa-mi oferi un dar, Stapâne, da-mi voie sa ma nasc si sa
înfloresc iarna, sub zapada si promoroaca si fa ca la mireasma mea îmbatatoare, la
aparitia mea binecuvântata, oamenii înaspriti si înfrigurati de vânt si de ger sa se
simta încalziti si întariti de speranta apropiatei primaveri, a soarelui de foc cu
raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeste dupa urâcioasa iarna, alb ca si cum ar mai purta înca urma lacrimii sfinte.

Primăvară,primăvară...

 MĂRȚIȘOARE, MĂRȚIȘOARE

Martisor - 1. Denumire populara a lunii  Martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului  Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte

            

                 2. Funie formata din zilele,saptamanile si lunile anului adunate si rasucite intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facut cadou la 1 martie,  Ziua Dochiei. Martisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate rosu si alb , de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile. La sfarsitul sec. al XIX-lea Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire ,de la parinti  in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Martisorul, de care se agata o moneda de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana , ulterior prins in piept sau la gat. El era scos , in raport de zona etnografica la o anumita sarbatoare a primaverii : Macinici, Florii, Paste, Arminden sau la inflorirea unor arbusti sau pomi fructiferi  : macesi, porumbar, trandafiri, paducel, visin, zarzar, cires, etc. si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii de Martisor nu vor fi parliti de soare pe timpul verii , ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile , placuti si dragastosi ,bogati si norocosi , feriti de boli si de deochi. Dupa unele informatii Martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si facut cadou in luna martie, perioada echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat , atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul Martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara ,la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii , firul Martisorului , funie de 365 sau 366 de zile , ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic . Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului.Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. De la romani si aromani obiceiul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei.       GHINOIU,ION     Obiceiuri populare de peste an : Dictionar.   Bucuresti,1997