Pagini

vineri, 24 ianuarie 2014

                            






                                             24 ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române


                      
     ''În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza.Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.
Cuza Vodă, Domn al Moldovei, domn al Principatelor Unite al Moldovei şi Valahiei
Cuza Vodă, Domn al Moldovei, domn al Principatelor Unite al Moldovei şi Valahiei 
În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor. Despărţit în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.
Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasiAlexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.
Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.
Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1861)
Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1861)
La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!"


Bibliografie (surse):
1. Vasile Efros, Chişinău            http://www.istoria.md/






     

miercuri, 15 ianuarie 2014





   




                       Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale , reprezintă data nașterii poetului
național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).
                        Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Societetății literare "Junimea" , spunea despre marele poet : "Pe cât se poate  omenește prevedea, literatura poetică  română  va începe secolul  al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului  cugetării românești".
                          De ce a fost aleasă ziua de naștere a Poetului ca zi a Culturii Naționale? Pentru că așa cum spunea filosoful Constantin Noica :"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești".
                          Să ne amintim de el nu numai ca Poet,dar și ca prozator,dramaturg, ziarist și gânditor.
                          Astăzi, la Biblioteca  Orășenească "Nicolae Stoica de Hațeg"  Băile Herculane am avut oaspeți din cei mai mici, care pentru prima oară au pășit  într-o bibliotecă pe care cu candoarea vârstei au numit-o "casa cărților".Au aflat o mulțime de informații, au vizitat expoziția de carte , au învățat prima poezie de Mihai Eminescu ,"Somnoroase păsărele"și apoi am vizionat pe internet mai multe materiale legate de viața și opera Poetului. Această activitate a fost desfășurată în prima parte în colaborare cu Grădinița "Floare de colț", educatoare  Claudia Iovanescu, Carmen Rada  și Amelia Brejnic , apoi în partea a doua am primit pe cei "mari" : clasa a II-a coordonată de prof.Mirela Bolbotină.









  


                       

marți, 14 ianuarie 2014








Cu prilejul Zilei Culturii Naționale , astăzi s-a desfășurat  Festivalul Internațional de Poezie

"Mihai Eminescu", festival ce a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Manifestarea a fost moderată de prof.Florin Copcea, scriitor , publicist și totodată președinte al Societății literare" Lumina" care cu sprijinul Consiliului Local Băile Herculane a organizat această acțiune de suflet la care au participat numeroși scriitori, critici și publiciști . In cadrul acestei întâlniri au fost acordate cinci premii 
 Paul Arețu,critic literar,
    Vasile Morar,poet ,
Maria Nenadici(Serbia) ,poeta - care a primit premiul pentru lucrarea "Schopenhauer în viziunea lui Mihai Eminescu",
Constantin Pădureanu, scriitor și Nicolae Trăilescu ,pictor - Băile Herculane care a fost premiat pentru contribuția constantă în crearea premiilor acestui festival .
Postez mai jos câteva imagini de la această manifestare :       






vineri, 10 ianuarie 2014

                       



 












                          Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Iată că am intrat deja într-un nou an, an în care ne punem nădejdea și speranțele că va fi mai bun ca precedentul, că ne va aduce mai multe împliniri în toate planurile și în care ( de ce,nu?) să fim  mai buni cu cei din jurul nostru, să avem răbdarea și înțelepciunea de a asculta și a împărtăși cu ei și bucuriile și necazurile, așa cum numai prietenii știu s-o facă! Incă din antichitate, prietenia a fost considerată, pe drept cuvânt, cel mai frumos și nobil sentiment care împodobește existența umană. Vă recomand să citiți un "Cuvânt despre prietenie" de
Teodor  Vârgolici pe care îl găsiți în biblioteca noastră publicat în volumul
                                                                                                                                                           

          


duminică, 1 decembrie 2013



                  La mulți ani , România !


                                      Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.                

                                                Mihai Eminescu

miercuri, 27 noiembrie 2013



Memoria zilei


Liviu Rebreanu

Nascut la 27 noiembrie 1885 la Comuna Tarlisna ; decedat la 1 septembrie 1944 la Valea-Mare, langa Pitesti
a fost un romancier (autorul celebrelor romane "Ion" si "Rascoala"), dramaturg si academician roman.

Piese de teatru

  
  • Rascoala – drama in patru acte (1913)
  • Cadrilul – comedie in trei acte (1919)
  • Plicul – comedie (1921)
  • Apostolii (1926)

Studii

  
  • Revolutia lui Horia, Closca si Crisan (1914)
  • Basarabia (1918)

Articole

  
  • Cred (1926)
  • Lauda taranului roman (1939)

Nuvele

  
  • Prostii (1909)
  • Rafuiala ( 1909)
  • Volbura dragostei (Cantecul iubirii) ( 1909)
  • Culcusul (1910)
  • Golanii (1910)
  • Dincolo (1914)
  • Itic Strul, dezertor (1919)
  • Catastrofa (1919)
  • Cantecul lebedei (1926)
  • Cuibul viselor (1926)

Povestiri

  
  • Horia, Closca si Crisan (1919)
  • Ardealul, Crisana maramureseana si Bucovina (1919)

Proza

  
  • O strangere de mana (1911)
  • Nevasta ( 1911)
  • Ocrotitorul ( 1911)
  • Cronici dramatice (1912)
  • Apostolii (1926)

Romane

  
  • Calvarul – roman autobiografic ( 1919)
  • Ion (1920)
  • Padurea spanzuratilor ( 1922)
  • Adam si Eva (1925)
  • Ciuleandra (1927)
  • Craisorul (1929)
  • Metropole – insemnari de calatorie (1931)
  • Gorila – roman satiric (1938, 1942)
  • Rascoala (1932)
  • Jar (1934)
  • Amandoi (1939)
  • Amalgam – articole, studii, conferinte si cronici dramatice (1943)

Schite

  
  • Codrea ( Glasul inimii) (1908)

Traduceri

  
  • Oscar Wilde – De profundis (1908)
  • Maurice Donnay – Educatia printului ( 1908)
  • Maxim Gorki - Moartea soimului (1909)
  • Cehov - Gura femeii (1915)
  • Balzac – Groapa (1918)
  • Blasco Ibanez – Turbata (1918)
  • Boccacio– Aventurile unei femei cinstite ( 1918)
  • Dickens – Valul Negru (1918)
  • Petronius – Orgia romana (1918)
  • Tolstoi – Revolutionarul ( 1918)
  • Th. Storm – Iubirea ( 1918)
  • Marcel Prevost - Fecioarele nebune (1921)
  • O mie si una de nopti, vol I-II (1922)

Volume

  
  • Framantari – nuvele (1912)
  • Golanii – schite si nuvele (1916)
  • Marturisire (1916)
  • Rafuiala – schite si nuvele (1919)
  • Norocul – nuvele (1921)
  • Catastrofa (1921)
  • Hora mortii (1921)
  • Cuibul viselor – nuvele si schite ( 1926)
  • Cantecul lebedei ( 1926)
  • Cantecul iubirii – schite si nuvele (1928)
  • Itic Strul, dezertor – nuvele (1932)
  • Nuvele inedite (1935)
  • Calea sufletului ( 1936)
  • Oameni de pe Somes (1936)