Memoria zilei : Ion Barbu (Dan Barbilian)
Ion
Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august
1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician
este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai
importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului
literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin
Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei,
născută Șoiculescu.
Ion Barbu
Riga Crypto si Lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Poezia Riga Crypto şi lapona Enigel face parte din volum Joc secund, publicat în anul 1930. Autorul îşi subintitulează poezia Baladă şi o include în ciclul Uvedenrode,
deci în etapa baladică şi orientală. Este o perspectivă modernă asupra
acestei specii literare epice, fiind de fapt un poem alegoric.
Asemănarea cu alt poem alegoric al literaturii române, Luceafărul de Mihai Eminescu, este evidentă. Autorul însuşi îşi intitulează opera „un Luceafăr întors”. Ambele poezii tratează aceeaşi temă, a iubirii imposibile şi a incompatibilităţii dintre două fiinţe care aparţin de lumi diferite. Caracterul alegoric al poeziei este dat de faptul că se pune accentul pe problema cunoaşterii:
la fel ca şi fata de împărat, riga Crypto doreşte să-şi depăşească
statutul de fiinţă inferioară, dar în final constată că acest lucru este
imposibil. Diferenţa esenţială este că în cazul poeziei lui Barbu
fiinţa superioară este omul, lapona Enigel, care aspiră spre o
cunoaştere absolută. Drama este însă aceeaşi: cineva trebuie să
plătească tentaţia şi tentativa de a-şi depăşi condiţia. Motivele poetice care se întâlnesc sunt: transhumanţa, tentaţia Sudului, atracţia pentru Soare, visul şi „sufletul-fântână”.
Un alt
element comun între cele două poezii este interferenţa genurilor epice.
Deşi amestecarea genurilor este o trăsătură specifică romantismului,
faptul că poezia modernă a lui Barbu are la bază o baladă, explică
această particularitate. Fiind o „baladă”, se păstrează structura
narativă deoarece poezia are un fir epic şi „personaje”. Caracterul
dramatic este oferit de dialogurile dintre „personaje”, dar şi în
această poezie acestea au valoare de simbol, fapt care subliniază
lirismul.
Titlul
baladei este construit pe ideea cuplului, dar în acest caz acesta nu se
întregeşte datorită incompatibilităţii dintre cei doi eroi, care fac
parte din regnuri diferite. Fiecare se află pe o treaptă superioară în
propria lume, dar povestea de dragoste este imposibilă mai ales datorită
aspiraţiilor fiecăruia.
.jpg)