Pagini

marți, 2 iulie 2013

Octavian Paler






               OCTAVIAN PALER 
            (02.07.1926 - 07.05.2007)




A fost unul dintre cei mai inteligenţi oameni care au îmbogăţit cultura română. A fost omul care putea să viseze fără limite, care putea să fie lucid fără limite şi care renunţa la orice fel de autocenzură, a fost unul dintre cei mai iubiţi pământeni..

Născut pe data de 2 iulie 1926, fiu al lui Alexandru și al Anei, astăzi ar fi împlinit 87 de ani, dar sunt deja mai bine de 6 ani de când s-a dus acolo unde timpul nu se mai măsoară. 
"N-am avut, când eram mic, nici o jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul ca părinţii să le dea copiilor jucării. Singurul răsfaț de care am avut parte se întâmpla dimineața când tata își apropia obrazul de obrazul meu, ceea ce mă făcea fericit! Sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază.. Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice". [Octavian Paler]

Octavian Paler probabil îmbogăţeşte, acum, cărţile nemuririi cu amintiri mirene. Să ştie şi cei de acolo ce facem noi. Cum gândim şi cum trăim. Cum dormim, cum fugim în stânga şi-n dreapta, cum greşim şi regretăm că am greşit fără să învăţăm nimic, cum ne judecăm între noi, cum scriem, citim, cum visăm şi ne facem iluzii, cum răscolim prin cenuşa lor şi ne prăfuim sufletul, cum învinovăţim destinul şi amănuntele, cum privim norii, reclamele sau accidente oarecare, cum fugim de răspunderi şi alungăm întrebările pentru că vrem să amânăm răspunsurile, cum călcăm vise în picioare, cum ne facem prieteni şi-i alungăm, cum primim daruri pe care nu le înţelegem, cum avem timp pentru toate..  Dacă doriți să citiți din lucrările scriitorului Octavian Paler vă invit la bibliotecă unde găsiți următoarele publicații : 

PALER,Octavian.   Don Quijote în Est/Octavian Paler.- București: Albatros,1994
PALER,Octavian    Viața pe un peron/Octavian Paler ; pref.: Daniel Cristea-Enache.- București: Litera,2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu