AZI, 13 decembrie:  

1983 - A murit poetul Nichita Stanescu, laureat al Premiului Herder, membru post-mortem al Academiei Romane, unul dintre cei mai importanti poeti romani ("O viziune a sentimentelor", "Necuvintele", "Epica magna") (n.31.03.1933).

                                            

                                                                                POEM

                                                          Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

                                                          si ti-as saruta talpa piciorului,

                                                          nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,

                                                          de teama sa nu-mi strivesti sarutul?...

                                                                                        Nichita Stanescu - Poem 

                          https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=145206045538781919#editor/target=post;postID=6667964908623276044;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=0;src=postname        

                                                         Ziua internationala a POEZIEI!!! <3

Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

"Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice ființă umană o are..."

”Locuiesc în trupul meu cu chirie” 

„Nu ştiu în ce secol aş fi trăit, probabil într-unul care nu a sosit”

„Noi o să rămânem poeţi toată moartea!”

"Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă."

"Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie."

"Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant."

"Poezia este ca o pasăre ce zboară invers."

"Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii."

"Poezia este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită."

"Poezia e o taină şi o lucrare de sine stătătoare."

"Auzi, bă, Gore, ei o să rămână nişte ziarişti toată viaţa, noi o să rămânem poeţi toată moartea!"

"Uitaţi-vă numai la Sărutul lui Brâncuşi să vedeţi că îmbrăţişarea este însăşi poezia."

"Să nu-l credeţi pe poet când plânge. Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. El plânge cu lacrima lucrurilor..."

                                                 Amintiri... amintiri...


                 
                           Azi am avut surpriza și bucuria primirii unei corespondențe de la Huși, jud.Vaslui de la dl. Ioan Marcu, poet care a transpus în versuri amintirile sale legate de orașul nostru, Băile Herculane.

                     

În trecerea sa prin stațiune în anul 2008, dl. Ioan Marcu a donat bibliotecii un volum de versuri :

8 Martie este ziua cunoscută în întreaga lume drept sărbătoarea internațională a femeii și a mamei, în special.

Luna martie este prima lună de primăvară, luna în care natura renaște și razele soarelui încep să ne încălzească sufletele. Dacă evenimentul coincide, ca perioadă din an, cu un nou început, semnificaţiile acestuia sunt legate şi de lupta femeilor pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în țările din fostul bloc sovietic.

Ziua mamei se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, în Grecia Antică. În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat.

Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale și în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.

                       În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie.

Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbător.ită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913.

Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. Ziua de 8 Martie este pe plan internaţional Ziua Femeilor Militante, a celor datorită cărora femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educație, la divorț, la asistență medicală, la contracepție

O primavara minunată!

INGERUL SI GHIOCELUL 
de Iulia Hasdeu

Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele stralucitoare. La fiecare stea se oprea si culegea o floare la întâmplare. Si după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în brațe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ si a cules și de aici o floare la întâmplare
Apoi, urcă din nou la cer si dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă si floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul si o luase cu sine.
- Este un trandafir, spuneau trandafirii.
- Este un crin alb ca si el, spuneau superbii crini.
- Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau sa convingă portocalii.
- Vă spun eu, suratelor, ca nu poate fi decât o lalea, striga fălindu-se o lalea splendidă.
Chiar si violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora în Rai si sustinea cu blândete că îngerul luase cu el o violeta.
Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere.Celelalte flori uitaseră de el.
Deodată, din înaltul cerului o lacrima ca o perlă căzu si prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpinița frântă. Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blânda și necontenită.
-Biata floare, zise , floare cu adevarat modestă; pentru ca te-am vătamat, cere-mi
o răsplată; spune-mi, ce dorești?
- Mai nimic, răspunse ghiocelul.
- Vrei parfumul trandafirului?
- Nu.
- Strălucirea lalelei?
- Nu.
- Albastrul brebenelului?
- Nu.
- Frunza parfumată a lămâiului?
- Nu.
- Atunci, ce dorești?
- Pentru ca îti face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc și să
înfloresc iarna, sub zăapadă și promoroacă și fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la
apariția mea binecuvântată, oamenii înăspriti si înfrigurați de vânt si de ger să se
simtă încălziti si întăriți de speranța apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu
raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeste dupa urâcioasa iarnă, alb ca si cum ar mai purta înca urma lacrimii sfinte.

Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea”

Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea”

Fiindcā limba românā începe sā-și piardā identitatea, existā încā din anul 2013 o zi a ei care sā o promoveze : 

31 august - Ziua Limbii Române

„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”

„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămîntși de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră.

Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”

Mihai Eminescu - La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga, 
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum    
În departari albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit, 
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca, 
Lumina stinsului amor

   MIHAI EMINESCU

(15.01.1850-15.06.1889) 

 
Ne urmareste înca.

             

Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. In susținerea acestui program biblioteca este un partener activ și astfel elevii ciclului primar de la Liceul ”Hercules ” au programate activități la bibliotecă. Ieri, 27.03.2018 clasa a II-a, coordonată de d-na Alexandrina Pepșilă, a pășit pragul bibliotecii. Fiind la prima întâlnire cu biblioteca am vorbit despre rolul cărții în formarea personalității, despre cum cititul poate îmbogăți vocabularul, despre cum lectura lărgește orizonturile. În clipa în care citești mai multe cărți  , afli lucruri nebănuite, lucruri pe care ai vrea să le trăiești, întîmplări și locuri pe care ai vrea să le cunoști. Și pentru a susține cele discutate am apelat la resursele Biblionet-ului făcând prezentări în PowerPoint despre ”Curcubeu”, ”Animale din zona rece”, ”Gâze mici cu suflet mare”, iar în final o poveste mică, mică ca o ”Degețică”!
            

21 februarie - Ziua internațională a limbii materne

Limba materna face parte din identitatea oamenilor si popoarelor si constituie un element cheie al educatiei pentru toti.
Limba românească
de Gheorghe Sion

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

Temelia limbii române
de Horia Bădescu 

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.
Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,
în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

În Conferința Generală UNESCO din 17 noiembrie 1999, ziua de 21 februarie a fost proclamată Ziua internațională a limbii materne. Cu acest prilej, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecția și revigorarea bogatei diversități culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune și înțelegere între diferite popoare. Potrivit www.un.org, la 21 februarie 1952, studenții ce demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne ''bangla'', drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împușcați de forțele de poliție din Dhaka, capitala actualului stat Bangladesh.

Limba maternă și cultura sunt componente esențiale în procesul de definire a unei minorități naționale. Însușirea limbii materne, precum și utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea și perpetuarea identității fiecărei minorități. Există obiceiuri, există tradiții care se păstrează și se transmit mai departe, dar limba maternă se poate pierde foarte ușor, dacă nu este învățată și vorbită în familie ori dacă nu este studiată și exersată în școală.

Potrivit datelor ONU, 40% din populația lumii nu primesc educație în limba pe care o vorbesc sau o înțeleg.

„21 DE POEZII DEDICATE LIMBII ROMÂNE”  Testament literar  de Ienăchiţă Văcărescu  Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire: Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei cinstire. Limba românească de Gheorghe Sion Mult e dulce şi frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm. Românașul o iubește Ca sufletul său, Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. Frați ce-n dulcea Românie Nașteți și muriți Și-n lumina ei cea vie Dulce vieţuiți! De ce limba românească Să n-o cultivăm? Au voiți ca să roșească Țărna ce călcăm? Limba, țara, vorbe sfinte La strămoși erau; Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu!  Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor, Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămîne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a zilei zori, Viață în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc!  Patria Română de George Coşbuc  Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoşii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Şi la Neajlov te făcură Fără dinţi, Sinane, -n gură, Şi punând duşmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roşii. - Asta-i patria română Unde-au vitejit strămoşii! Patria ne e pământul Celor ce suntem în viaţă, Cei ce ne iubim frăţeşte, Ne dăm mâna româneşte: Numai noi cu-acelaşi nume, Numai noi români pe lume Toţi de-aceeaşi soartă dată, Suspinând cu toţi odată Şi-având toţi o bucurie; Asta-i patria română Şi ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoţii, Şi-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Şi vor face tot mai mare Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă Şi-i dăm patriei române Inima şi viaţa-ntreagă.   Ţara mea de Ioan Neniţescu Acolo unde-s nalţi stejari Şi cât stejarii nalţi îmi cresc Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n faţă o privesc; Acolo, unde-s stânci şi munţi, Şi ca şi munţii nu clintesc Voinicii cei cu peri cărunţi În dor de ţară strămoşesc; Şi unde dorul de moşie Întotdeauna drept a stat Şi bărbăteasca vitejie A-mpodobit orice bărbat; Acolo este ţara mea, Şi neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aş vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Acolo unde întâlneşti Cât ţine ţara-n lung şi-n lat Bătrâne urme vitejeşti Şi osul celor ce-au luptat; Şi unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulţime de oştiri duşmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este ţara mea Şi neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aş vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Limba Noastră de Alexei Mateevici  Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre. Limba noastră-i graiul pâinii, Când de vânt se mişcă vara; În rostirea ei bătrânii Cu sudori sfinţit-au ţara. Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeşnici. Nu veţi plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Şi-ţi vedea, cât îi de darnic Graiul ţării noastre dragă. Limba noastră-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Şi citindu-le 'nşirate, - Te-nfiori adânc şi tremuri. Limba noastră îi aleasă Să ridice slava-n ceruri, Să ne spuie-n hram şi-acasă Veşnicele adevăruri. Limba noastră-i limbă sfântâ, Limba vechilor cazanii, Care o plâng şi care o cântă Pe la vatra lor ţăranii. Înviaţi-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Ştergeţi slinul, mucegaiul Al uitării 'n care geme. Strângeţi piatra lucitoare Ce din soare se aprinde - Şi-ţi avea în revărsare Un potop nou de cuvinte. Răsări-vă o comoară În adâncuri înfundată, Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată.  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii  de Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei – căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte. Grai valah de Vasile Voiculescu  Grai tămâiat, cătuie de petale, Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. Umblă singur pe munţi de sare, Vânt bătrân cu miere-n spinare. Şerpi de răcoare verde-n pâraie, Cărări de bucium lung te stretaie. Granguri de aur boabele-ţi ciugul', Şesul ţi-l ară dorul cu plugul. Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur, Din fund oftează strămoşii de aur. De piscul tău, unde se-mbină Pale de nori cu limbi de lumină, Buzele-mi razăm fremătătoare, Slăvit pristol de piatră şi floare. Patria de Ştefan Baciu   Patria e un măr Într'o vitrină de băcănie japoneză pe strada Liliha în Honolulu, arhipelagul Sandwich sau o placă de patefon ascultată în tăcere în Mexico -Maria Tănase lângă vulcanul Popocatepetl- patria e atelierul lui Brâncuşi la Paris patria e peisajul lui Grigorescu într'o după-amiază de toamnă la Barbizon sau Rapsodia Română auzită într'o dimineaţă în Port au Prince în Haiti şi patria e mormântul lui Aron Cotruş în California patria e o ciocârlie care se înalţă oriunde fără frontiere şi fără intenţii patria e un concert de Dinu Lipatti la Lucerna, Elveţia, într-o seară ploioasă patria e această adunare de fete de întâmplări şi de sunete împrăştiate peste tot globul dar patria e mai ales o clipă de tăcere. Asta e patria. II. Cu patria poţi vorbi la telefon s'o porţi, ca firmituri, în buzunare poţi s'o asculţi în al distanţei svon şi s'o găseşti decapitată'n ziare nu-i numai cer sau piatră sau pământ ci e un svon ce vine de oriunde un miros, un obraz, un dans în vânt un glas ce besna nopţii o pătrunde căci patria nu-i un imn prescris împodobit cu ilustraţii în chenare ea-i pânza care-o ţeşi adânc în vis şi se destramă'n zori c-o încântare nu-i patria făcută din urale ci din tăceri, din doruri şi distanţe; o strâng din praf, la tropic în sandale şi-o'mprăştii'n lume în speranţe. III. Turla bisericii Sfântului Nicolae din Schei ecoul trenului lovindu-se, noaptea, de Tâmpa "Kefir Lukianoff" în Cişmigiu "Tempo, Facla şi Credinţa" "fierbinte porumbielu', fierbinte!" domnu' Mişu dela "Cartea Românească" fularul ca un curcubeu al lui Emil Botta Maria Tănase cântând la "Neptun" în Piaţa Buzeşti Tata comentând "Război şi Pace" sau o pagină de poezie din Nietzsche (răsfoia cartea cu degetul arătător) un caputiner la "Coroana" şi bancnota aceasta de 500 Lei aflată într'un fund de plic îngălbenit adus nici eu nu ştiu cum din Braşov în Brazilia şi apoi în Honolulu-Hawaii Insula Oahu Arhipelagul Sandwich.  Nu plânge, Maică Românie! Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele  Sorica, din Carpații de Curbură. “Nu plânge, Maică Românie, Că am să mor neȋmpărtășit! Un glonț pornit spre pieptul tău, Cu pieptul meu eu l-am oprit…. Nu plânge, Maică Românie! E rândul nostru să luptăm Și din pământul ce ne arde Nici o fărâmă să nu dăm! Nu plânge, Maică Românie! Pentru dreptate noi pierim; Copiii noștri, peste veacuri, Onoare ne vor da, o știm! Nu plânge, Maică Românie ! Adună tot ce-i bun sub soare; Ne cheamă și pe noi la praznic, Când România va fi Mare!” Ex libris de Tudor Arghezi  Carte frumoasă cinste cui te-a scris Încet gândită, gingaş cumpănită; Eşti ca o floare, anume înflorită Mâinilor mele, care te-au deschis. Eşti ca vioara, singura ce cântă Iubirea toată pe un fir de păr, Şi paginile tale, adevăr, S-au tipărit cu litera cea sfântă. Un om de sânge ia din pisc noroi Şi zămliseşte marea lui fantomă De reverie, umbră şi aromă, Şi o pogoară vie printre noi. Dar jertfa lui zadarnică se pare, Pe cât e ghiersul cărţii de frumos. Carte iubită, fără de folos, Tu nu răspunzi la nicio întrebare.   Testament de Tudor Arghezi  Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte, În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine, Prin râpi şi gropi adânci Suite de bătrânii mei pe brânci Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă Cartea mea-i, fiule, o treaptă. Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. Ea e hrisovul vostru cel dintâi. Al robilor cu săricile, pline De osemintele vărsate-n mine. Ca să schimbăm, acum, întâia oară Sapa-n condei şi brazda-n călimară Bătrânii au adunat, printre plăvani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagăne urmaşilor stăpâni. Şi, frământate mii de săptămâni Le-am prefecut în versuri şi-n icoane, Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Veninul strâns l-am preschimbat în miere, Lăsând întreaga dulcea lui putere Am luat ocara, şi torcând uşure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Am luat cenuşa morţilor din vatră Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Păzând în piscul datoriei tale. Durerea noastră surdă şi amară O grămădii pe-o singură vioară, Pe care ascultând-o a jucat Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. Din bube, mucegaiuri şi noroi Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte Şi izbăveşte-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptăţirea ramurei obscure Ieşită la lumină din pădure Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi Rodul durerii de vecii întregi. Întinsă leneşă pe canapea, Domniţa suferă în cartea mea. Slovă de foc şi slovă făurită Împărechiate-n carte se mărită, Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte. Robul a scris-o, Domnul o citeşte, Făr-a cunoaşte că-n adîncul ei Zace mânia bunilor mei. Sunt Spiritul Adâncurilor de Nicolae Labiş  Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinţi sunt veştede. Din când în când Mă urc în lumea voastră În nopţi grozav de liniştite şi senine, Şi-atunci aprind mari focuri Şi zămislesc comori Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi. Apoi cobor din nou prin hrube trudnice În apa luminoasă, minunată. Sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi.  Eu nu mă spăl de poporul meu de Nichita Stănescu Doamne, apără poporul român. Ai grijă de el şi apără-l! El este al tău cu blândeţea lui de miel şi cu răbdarea lui de taur cu omenia lui de floare de zăpadă ce se vede pe geam, Doamne, pe fereastră şi pe libertate! Doamne! poporul meu nu se spală de mine! Eu nu mă spăl de poporul meu! Dacă-mi vine alt miros decât mirosul lui, mă spăl pe mâini numai de propriile mele mâini şi mă las legat de boarea de zăpadă a poporului meu. Mărul se poate spăla numai de măr, de pomul mărului nu! De pom nu! Apără, Doamne, poporul român şi nu te spăla de el! Pe maica mea care m-a născut pe mine am dăruit-o poporului român. Dăruieşte-ţi, Doamne, pe maica Ta, care te-a născut pe Tine, poporului român!  Limba noastră cea română de Grigore Vieru Sărut vatra şi-al ei nume Care veşnic ne adună, Vatra ce-a născut pe lume Limba noastră cea română. Cânt a Patriei fiinţă Şi-a ei rodnică ţărână Ce-a născut în suferinţă Limba noastră cea română. Pre pământ străvechi şi magic Numai dânsa ni-i stăpână: Limba neamului meu dacic, Limba noastră cea română. În al limbii tezaur Pururea o să rămână Limba doinelor de aur, Limba noastră cea română. În limba ta      de Grigore Vieru  În aceeaşi limbă Toată lumea plânge, În aceeaşi limbă Râde un pământ. Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt. În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns. Iar când nu poţi Nici plânge şi nici râde, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta, Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atuncea Tot în limba ta.    Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu  Eminescu n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Şi nişte ape ca nişte copaci curgători În care luna îşi avea cuibar rotit. Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani şi plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara, în jurul focului poezii – "Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii Şi cu turcii. În timpul care le rămânea liber Între două primejdii, Aceşti oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, De curgeau doinele la vale Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei Şi ai altor ţări româneşti. Au mai existat şi nişte codri adânci Şi un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânăr cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea cirilică în cartea vieţii, Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii, Care îi ieşeau mereu fără soţ. Au mai existat şi nişte tei, Şi cei doi îndrăgostiţi Care ştiau să le troienească toată floarea Într-un sărut. Şi nişte păsări ori nişte nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi şi mişcătoare şesuri. Şi pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. Corabia cu poeţi de Ana Blandiana   Poeţii cred că e o corabie Şi se îmbarcă. Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi Înaintând pe valurile timpului Fără să-şi clatine catargul Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc (Pentru că timpul se mişca În jurul ei tot mai repede). Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă, Refuză să moară, Ca să nu piarda clipa din urmă Când corabia se va desprinde de ţărm – Dar ce e nemurirea dacă nu Chiar această corabie de piatră, Aşteptând cu încăpăţânare ceva Ce nu se va întâmpla niciodată?   Definiţie de Ana Blandiana   Prea frumos Pentru a nu fi cucerit, Prea tânăr Pentru a nu fi stăpânit, Prea bogat Pentru a-şi aparţine; Prea înţelept Pentru a lupta, Prea curajos Pentru a nu fi rănit Prea sceptic Pentru a nu fi înfrânt; Prea înfrânt Pentru a nu fi liber, Prea liber Pentru a nu fi umilit, Prea umilit Pentru a muri.   Izvorul de Ioan Alexandru  Izvorului asemeni sunt şi eu Cutremurat sub stelele de vară Cu cât e cerul mai fără de vânt Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară Nu dinafară-i zvon ce mă frământă Nici din adâncuri nici de sus O umbră s-a desprins din slavă Icoana ei în mine a apus Din ce în ce sunt cercuri mai adânci Şi mai departe horele pe ape S-a deşteptat în mine un izvor Ce nu-l mai pot cuprinde şi încape.

                               CITIM ÎMPREUNĂ ROMÂNIA


În data de 1 februarie 2018, Citim Împreună România (CIR) va celebra Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) în România, un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizată de către Lit World (http://www.litworld.org/). Citiți împreună. Schimbați lumea!

"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești"

                                                           Constantin Noica                                                        


                       Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale,  reprezintă data nașterii poetului
național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).
                        Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Societetății literare "Junimea" , spunea despre marele poet : "Pe cât se poate  omenește prevedea, literatura poetică  română  va începe secolul  al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului  cugetării românești".
                          De ce a fost aleasă ziua de naștere a Poetului ca zi a Culturii Naționale? Pentru că așa cum spunea filosoful Constantin Noica :"Eminescu reprezintă omul deplin al culturii românești".
                          Să ne amintim de el nu numai ca Poet,dar și ca prozator,dramaturg, ziarist și gânditor. 
Mircea Eliade despre Eminescu :
"Ce înseamnă pentru noi toţi, poezia, literatura şi gândirea politică a lui Eminescu, o ştim, şi ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toţi pe Creangă, îl admirăm pe Haşdeu, învăţăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu şi anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări şi ne-a făcut să cunoaştem altfel de lacrimi. 

El şi numai el, ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă."

https://youtu.be/nI2LtrTITHk